Interviu de zAna - Ana Mănescu - PR Editura HERG BENET

Pe Ana Mănescu încă nu am avut plăcerea să o cunosc personal. Dar o cunosc indirect și pot spune că m-am îndrăgostit de sufletul ăsta frumos care zace în ea. Îi mulțumesc pe această cale pentru minunatele răspunsuri la întrebări. Haideți, împreună, să o cunoaștem mai bine. 

1. Cine este Ana Mănescu? Câteva cuvinte pentru cititorii care încă nu te cunosc. 

În momentul ăsta, un om care își exersează echilibrul. În rest, m-am povestit pe site-ul meu. 

2. Cum vezi tu generația tânără? Ca pe o generație pregătită să trăiască o experiență literară? Sau ca pe o generație pregătită să abandoneze literatura? 

Nu pot pune egal între toți indivizii născuți într-un an, și nici nu văd tinerețea ca avînd vreo legătură cu vîrsta, așa că nu pot generaliza. Cred că fiecare om trece prin momente în care are nevoie de poveștile altora și momente în care le abandonează pentru propria sa poveste. Sigur, cititul e ceva minunat, all the cool kids are doing it. Însă mai sunt și filmele, și muzica, și călătoriile, și înșiși oamenii care vin cu povești. Spuse altfel, da, dar tot povești. 

E drept că nu avem o situație grozavă în țară cînd vine vorba de literatură, dar nici nu avem de unde. Nu ne-a ajutat istoria, nu ne ajută prioritățile lumii actuale și adesea nu ne ajutăm nici noi. Pînă la urmă, e treaba noastră, ca indivizi. E alegerea noastră să ne îndreptăm sau nu spre cărți. Și niciuna nu e de condamnat, chiar dacă subiectivismul mă împinge să promovez cititul.

3. Ce sfaturi ai, în măsură de literatură, pentru tineri? 

Dacă trebuie să citiți ceva ce nu vă place, răbdați, întrucît și cărțile astea au un rost. Nu mă refer la note și examene, ci la cizelarea propriilor gusturi și poate chiar la niște lecții. Ca să poți înțelege prezentul, trebuie să știi ce a fost în urmă. Ca să poți să ieși din bula ta, trebuie să știi și ce e în alt loc, în altă vreme, într-o minte diferită.

În rest, nu țineți cont decît de prioritățile voastre. Alegeți cu inima ori cu mintea, preferabil cu ambele, cărți care să vă hrănească, să vă învețe, să vă crească, să vă cutremure, să vă schimbe, să vă confirme. Și, din cînd în cînd, alegeți cărți care vă fac să vă simțiți incomod, care vă intimidează, care sunt prea siropoase sau prea înfricoșătoare, care vă scot din zona voastră de confort. 

4. Cum ai ajuns de la o licență pe istorie, la jurnalism și PR? 

Știi vorba aceea, fă rai din ce ai? Ăsta mi-a fost drumul. Și am avut noroc să întîlnesc oameni cu instincte și intenții bune.

Sunt îndrăgostită de legătura dintre istorie și literatură, de felul în care se influențează una pe alta. Licența mea trebuia să fie despre cum Mica Unire s-a plănuit inclusiv în saloanele de literatură și socializare ale vremii și despre rolul femeii în deschiderea drumului către România. Însă în ultimul semestru de facultate am început să mă simt rău, din ce în ce mai rău, și a durat trei luni pînă să își dea seama cineva ce am. Între timp, colegii își dăduseră deja licența, iar mie mi se declanșase o boală autoimună capricioasă și mi se agravase anxietatea într-atît încît dădusem în agorafobie. Am încercat să mă întorc de două ori la facultate, nici acum nu am renunțat complet la gînd, dar nu mai am timp și energie și panica tot nu-mi dă pace. Așa că din licența mea s-a ales praful. Și cînd s-a așezat acesta, mi-a scris Simona, pe care eu o cunoscusem pe cînd eram boboacă.

Una dintre fondatoarele Cercul de Societate și Cultură din cadrul Facultății de Istorie, Simona m-a întrebat dacă aș vrea să scriu un articol pentru blogul acestuia. Mie mi-era încă rău, știam că nu pot ieși la întîlnirile cu Cercul, aveam și mintea tare încețoșată. Dar Simona are un fel de a convinge oamenii… Iar pe mine mă voia dintr-un simplu motiv – la 19 ani, în fața întregii facultăți, spusesem că vreau să fiu scriitoare. Simona mi-a amintit asta într-o perioadă în care nu mai simțeam că o să mor, dar nici nu trăiam. Așa că i-am trimis un rezumat amărît al licenței care n-a mai fost să fie. Acela a fost primul meu pas în jurnalismul cultural.

La nici jumătate de an după aceea, dintr-un alt instinct fantastic al Simonei, am început să lucrez cu echipa pe articolele lor. Mi-am descoperit astfel o dragoste chiar mai mare decît scrierea: rescrierea. Atunci am scos Cercul din Facultatea de Istorie și am lansat proiectul societatesicultura.ro, cu Simona ca Project Manager și cu mine ca Editor-șef. Asta a fost acum patru ani. Am avut și alte colaborări în domeniu, dar aici e acasă.

Cu PR-ul e mai simplu, e limitat la Herg Benet, nu mi s-ar potrivi în orice condiții. Toate cărțile mele sunt publicate la ei și aveam deja o relație excelentă cu echipa. Și ca jurnalistă i-am promovat mult și onest, se vedea că înțeleg cărțile lor, chiar și cînd nu îmi plăceau. Ei aveau nevoie de un om care să preia promovarea în online. Eu simt esența editurii, cred sincer în ei. A fost dragoste la prima (re)vedere.

5. Din punct de vedere strict profesional, cum ți se pare că merge piața de carte din România?

Și ea face rai din ce are. Povești de groază sunt o grămadă. Dar aleg să mă concentrez pe ce poate fi schimbat. Atîta vreme cît văd atîția tineri interesați să citească, să promoveze literatura, să scrie, atîta timp cît văd cîtă pasiune e în culisele editurii și a blogosferei, cred că ne îndreptăm spre ceva bun. 

6. Cine era scriitoarea Ana Mănescu la primul ei roman publicat? Cine este acum? 

Nu cred că m-am schimbat în esență. Scriu dintotdeauna și întotdeauna, chiar și cînd nu pun un an de zile mîna pe stilou sau tastatură. Cărțile mele se scriu în viscere, în sinapse, în cămăruțele inimii mai întîi, nu le pot smulge de-acolo. Conștient, voit, asumat, eu sunt rescriitoare. Scriitoarea vine numai ea știe de unde și numai ea știe cînd. Îmi trîntește o idee mișto exprimată execrabil, îmi zice „descurcă-te” și pleacă înapoi în cotloanele ei. Nemernica.

7. Simți vreo diferență între stilul tău literar de atunci și acum? 

Simt fiecare microschimbare, chiar și în aceeași carte, dar astea sunt lucruri din culise și sunt irelevante. Nu caut să fac un grafic de la carte la carte.

8. Ce planuri literare ai pentru viitor? 

Să scriu iar, atîta tot. Mi-e dor să scriu. Am fost secată creativ o lungă vreme, dar a început să ardă iar.

9. Știu că ai în pregătire un roman, Sinuciderea Ielelor? Ce ne poți spune despre el? 

E un volum de povestiri despre soartă versus alegere. Fiecare text e construit în jurul unui personaj mitologic feminin reinterpretat pentru propriile foloase. Iar sinuciderile nu sunt atît fizice, cît metaforice, sociale, ritualice – pentru sacrificiu sau transcendență.

Puteți citi în Revista de suspans prima povestire din volum, Nereida.

 10. Cateva cuvinte pentru cititori.

”Nitwit! Blubber! Oddment! Tweak!” 

Ps:  Dacă vreți să o cunoașteți mai bine îi puteți adopta arta de aici.