marți, 10 iulie 2018

Revertis - Laura Nureldin

Titlu - Revertis
Autor - Laura Nureldin
Editura - Herg Benet
Anul apariției -2018
Colecția - Teen Ficțion
Nr de pagini - 271
Rating - 1🌟


Mulțumesc mult editurii Herg Benet pentru exemplar! Dacă sunteți iubitori de povești cu vampiri va recomand să intrați pe site-ul Herg Benet și să achiziționați romanul. 

De obicei știți că romanele pe care le citesc primesc în mare între 3 și 5 steluțe. Fiind amatoare de filme cu vampiri, povești de dragoste cu monștrii însetați de sânge pentru mine romanul Laurei vine ca o mare dezamăgire. Cred că la un moment dat trebuia sa gasesc și un roman care să nu-mi placă pentru a  nu-mi sfârși existența susținând sus și tare că toate cărțile pe care le-am citit au fost cele mai bune și reușite opere, cărți pe care le-aș putea ridica la rang de artă.

Revertis este o poveste clișeică cu vampiri și vrăjitoare. După câte am reușit eu să înțeleg povestea se leagă în jurul destinului frumoasei Beatrice. Cândva Beatrice a fost un om normal căruia inima îi bătea nebunește arzând de iubire pentru Victor. Numai că Beatrice urma să descopere că inima lui Victor e moartă și rece, însetată de chemarea lichidului roșu și cald ce curge prin venele fiecărui om. După descoperirea secretului, Beatrice încearcă să-și curme viața. Dar destinul nu vrea să o lase, nu o abandonează în brațele pieirii ci o ajută să înțeleagă mai bine cum arăta viața pe care o ducea Victor. Găsită și transformată de Jérȏm, Beatrice este acum o creatură a întunericului. Părăsește Franța regelui soare, țară ce îi devenise mai mult o închisoare și evadează în viața nebună a New Yorkului, la brațul lui Jérȏm. 

În primul rând nu mi-a plăcut romanul ăsta pentru faptul că nu aduce nimic nou. Nu vrea nici cum să schimbe mitul vampirilor... Dacă am încerca să punem în scenă ce propune Laura, am obține fără doar și poate un episod în genul celor din The Vampire Diaries și asta nu e deloc bine. 

În al doilea rând m-a deranjat folosirea obsesivă a termenului de SILIRE ... Vampirii sileau oamenii să facă lucruri pentru ei. Orice om care a urmărit măcar o singură dată măcar cinci minute dintr-un film/serial cu vampiri știe că termenul este A CONSTRÂNGE... Sincer, termenul de a sili pe cineva să facă ceva mi-a zgâriat extrem de tare timpanele. 

În al treilea și nu ultimul rând, m-a debusolat foarte tare succesiunea de planuri. Într-un act se povestește ceva din Franța regelui Ludovic al XII-lea, secvența este întreruptă pentru redarea amintirilor unui personaj, apoi acțiunea este iarăși întreruptă pentru a se povestii întmplările personajelor din New York-ul zilelor noastre. Faptul că sunt trei planuri narative, din punctul meu de vedere prost inserate, debusolează cititorul. 

Al patrulea și acum serios ultimul lucru... deranjant la cartea asta, a fost numărul și numele personajelor. Beatrice e Beatrice în Franța, dar ajunsă în New York nu mai e Beatrice e Lauren, la un momet dat apare o secvență derutantă unde Aleppa se subînțelege că ar fi Jasmin... Laura nu știe să își controleze personajele. 


Astea fiind spuse sper să-mi înțelegeți punctul de vedere și să nu mă omorâți cu pietre. 

[ENGLISH] 


Usually you know that the books I am reading are rated with 3 or 5 stars. Being a fan of stories with vampires, love stories about monsters that are screaming for blood, for me this book came as a big disappointment. I think at some point this should happen, to find a book that I don’t like so I couldn’t end my existence saying that everything I ever read were the best books in the world. 

Revertis is a cliché story about vampires and witches. The whole story seems to be about Beatrice’s destiny. Once upon a time, Beatrice used to be a normal human being whose heart used to beat like crazy for Victor. But Beatrice was about to discover that Victor’s heart was dead and cold, hungry to feed with the red and warm liquid that flow to every human’s veins. After she discovers his secret, she tries to kill herself. But destiny made her understand the life that Victor’s living. Beatrice was found and turned into a vampire by Jérȏm. She’s now on the dark side. She’s leaving France, the land of king Ludowic, a land that was more of a prison for her, for escaping into the crazy life of New York having Jérȏm on her side.

First of all I didn’t liked this book because it didn’t come with nothing new. This book doesn’t want to change the myth of vampires any how. If we try to put this book on stage, we will end up having an episode like the ones from Vampire Diaries and that’s not good.

Second it bothered me the use of verb „FORCED”. Vampires forced humans to do something for them. Every human being that was watching at least once a movie about vampires even for five minutes knows that the verb is to COMPELED. Honestly, the use of FORCED scratched my eardrum.

3rd and not the least reason, I was very confused when the action from France was interrupted for going on with some memories of the characters and then the memories were interrupted for going on with some new stories from New York.

4th and now seriously the least thing that bothered me at this book, was the big amount of characters per numer of pages and their names. Beatrice was Beatrice in France but when she got to New York Beatrice is no longer Beatrice and her new name is Lauren. At some point in the book a sequence appears where Aleppa seems to be Jasmin because the author doesn’t know to control the characters. 

That being said I hope you could understand my point of view and please don’t throw rocks in me.






luni, 9 iulie 2018

Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău - Fredrick Backman

Titlu - Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău
English Title - Grandma asked me to tell you she's sorry 
Autor - Fredrik Backman 
Editura - Art 
Anul apariției - 2017
Nr pagini - 472
Rating - 5🌟

Cartea asta mi-a amintit mult de copilărie. Mi-a amintit că avem nevoie să credem în ceva la orice vârstă. Mi-a amintit cât de mult trebuie să credem în cei din jurul nostru pentru a transforma realitatea.

Bunica a învățat-o și pe Elsa lucrurile astea. Elsa a învățat că trebuie să creadă în magie, în super-eroi. Elsa trebuie să creadă că dincolo de înfățișarea normala a oamenilor, toți au povești demne de a fi auzite. Toți oamenii din viața Elsei și-au pus odată speranțele în bunica. Aveau ceva în ce să creadă iar asta o făcea pe bunica o super eroină. 

Bunica construiește pentru Elsa Tărâmul-aproape-treaz, unde trăiesc animale nori, dragoni, cavaleri și creaturi de basm. Elsa ajunge să creadă atât de tare în făpturile din poveștile bunicii încât ajunge să recunoască trăsăturile lor în oamenii ce locuiesc chiar lângă ea, astfel femeia cu fustă neagra, câinele de luptă, femeia în vârstă, bărbatul singur din blocul ei sunt exact luptătorii despre care vorbea bunica în basmele ei. Toate traumele cândva trăite de vecinii Elsei, au fost transformate de bunica în lecții pentru micuța ei nepoată pentru a învăța despre curaj, onoare și demnitate. 

Mi-a plăcut mult cartea lui Fredrick Backman pentru că ne-a adus textul în forma asta. Pentru ușurința și fidelitatea cu care a reușit să expună toate basmele, pentru sinceritatea cu care a tratat lumea Elsei, pentru tot ce a făcu Fredrick Backman cu textul lui. De departe una din cele mai bune cărți pe care le-am citit până acum. 


[ENGLISH] 

This book remembered me so much of my childhood. This book also remembered me that every human being deserves something to believe in at every age of it's life. As well as we need to trust the people that are around us to change the reality we wants to live in. 

Grandma taught Elsa about those things. Elsa was taught to believe in magic, to believe in super heroes. Elsa needs to think that behind the normal look of every person each of them has a story worth to be listen and worth to be told. Every human that grandma meet in her past has put their hopes in the power of grandma to save them. They had something to believed in and that made grandma a super hero.

Grandma has built for Elsa a magic land where animals are made out of clouds, where dragons exists as well as knights and other fairytale creatures exists too. Elsa believed that much in grandma's stories that she gets to see that her neighbors are alike with the knights from grandma's stories. Every trauma once felt by her neighbors has been changed by grandma into life lessons about bravery, honor and dignity for her innocent grand-daughter.

I loved so much this book of Fredrick Backman for bringing the story in this shape. For the ease and allegiance that he succeeded to tell the fairytales, for his sincerity towards Elsa's worlds and for many others that he did with his text. So far one of the best books I have ever read since now. 




duminică, 8 iulie 2018

To kill a kingdom - Alexandra Christo

Titlu - To kill a kingdom
Autor - Alexandra Christo 
Nr de pagini - 267
Anul apariției - 2018
Rating - 5🌟

E prima oară când citesc genul ăsta de poveste și trebuie să spun că am adorat cartea asta. De fiecare dată când mă ridicam de pe scaun simțeam nevoia să mă întorc și să mai citesc câteva pagini, care se transformau ulterior în câteva capitole. 

To kill a kingdom după cum sugerează numele este o poveste despre putere, despre destrămarea unor imperii. Elian, în tabăra oamenilor, prinț din Midasam și explorator al mărilor își dorește să ucidă întraga specie a sirenelor. Sirenele pe de altă parte își doresc distrugerea rasei umane. Ura dintre cele două lumi provine din faptul că fiecare a ucis la un moment dat cel puțin un membru al taberei adverse. Povestea devine însă mai complicată. Regina mării pornește un întreg război împotriva ficei sale. Un război despre putere și loialitate ca toate războaiele. Lira are o misiune de îndeplinit pentru a-și dovedi meritul de succesoare a tronului mării, lucru pentru care este nevoită să-și părăsească casa. Abandonată pe un teritoriu străin și într-un corp străin, Lira trebuie să câștige încrederea prințului de Midasan fără să-și dezvăluie originile. Războiul se termină însă avându-o pe Lira ca învingătoare. Deși a fost foarte aproape de a-l pierde pe Elian, încrederea a reușit să îi aducă împreună și să sfârșească astfel războiul dintre oameni și sirene.

I-am dat cinci chocolate books pentru că a reușit să mă captiveze de la prima pagină, pentru a reușit să îmi arate și altfel de povești. După cum am mai menționat îmi plac cărțile care îmi dezvăluie umanitatea din oameni, dintr-un motiv sau altul. Iar To kill a kingdom mi-a arătat câtă umanitate poate să existe chiar și în cele mai ciudate și neînțelese forme. Câtă iubire și câtă libertate poate să existe pe tărâmuri încă necunoscute. 

[ENGLISH] 

It was the first time when I read this kind of story and I have to say I adored this book. Every time I was leaving my seat I was feeling the need to come back and read few more pages that turned out into being few more chapters. 

To kill a kingdom as the name says is a story about power, about destruction of kingdoms. Elian, fighting for humans side, prince of Midasan and explorer of the seas desire to kill the  entire species of sirens. Sirens on the other hand wish for erasing the entire human race. The hate between the two species comes from the fact that each of them killed someone from the other side. (Eye for the eye and teeth for the teeth. I kill one of yours because you killed one of mine) The story becomes even more complicated. The Sea Queen starts a war against her own daughter. A war about power and loyalty as all the wars. Lira has a mission to complete but for that she's forced to leave her home. Abandoned on a strange land in a strange body, Lira has to gain the trust of the prince without showing her true origins. The war ended with Lira being the winner. Even if she was so close of losing Elian, the trust has succeeded to bring them together and put an end of the war between humans and sirens.

I gave it five chocolate books because it kept me entertained since the first page, because it showed me other stories than the ones i already was familiar with. As I already mentioned I like the books that shows me the humanity in people, for a reason or another. To kill a kingdom showed me how much humanity can exist even on strangest and misunderstood shapes. How much love and freedom can exist on unexplored worlds. 



miercuri, 4 iulie 2018

Inima mea și alte găuri negre - Jasmine Warga

Titlu - Inima mea și alte găuri negre
English title - My heart and other black holes
Autor - Jasmine Warga
Editura - Herg Benet
Anul apariției - 2017
Colecția - Herg Benet Passport
Nr pagini - 322
Rating 2/5 🌟

Mulțumesc editurii HERG BENET pentru exemplar. Mie, personal, nu mi-a plăcut romanul dar asta nu înseamnă că voi nu trebuie să îi dați o șansă. Îl găsiți pe site-ul editurii cu un singur click.


Când ai șaisprezece ani e foarte greu să ști încotro vrei să mergi cu viața ta, cu atât mai mult cu cât trecutul te bântuie la orice pas. Aysel are șaisprezece ani și locuiește într-un orășel micuț din Kentucky împreună cu mama, tatăl vitreg, sora și fratele vitreg. Deși are doar șaisprezece ani, Aysel e hotărâtă că viața nu merită trăită, nu atunci cânt trecutul te bântuie, nu atunci când faptele părinților tăi se răsfrâng asupra ta, nu atunci când tu esti rodul nedorit al unei iubiri monstruase. 

După părerea mea, Aysel nu încearcă să moară. Aysel încearcă să trăiască. Încearcă doar să tragă un semnal de alarmă asupra evenimentele ce s-ar putea cândva îmtâmpla. Încearcă doar să strige dar strigătul ei nu are ecou, pentru că Aysel strigă în sine, strigă pentru și împotriva ei. Îi îndepărtează pe toți cei dragi și ca orice adolescent în plină criză a vârstei, așteaptă ca cineva să își dea seama că trebuie să o salveze, ca cineva să își dea seama de monstrul întunecat din inima ei. 

Un adolescent la fel de dezorientat este și Roman. Un băiat de șaisprezece ani torturat de durerea și vina pe care o resimte în urma morții surorii de doar 9 ani. Spre diferență de Aysel, Roman este iubit, înconjurat de familie, protejat, adorat de colegi, sprijinit din toate părțile. Cu toate astea, Roman își dorește din ce în ce mai mult să moară. 

Nu pot să spun că mi-a placut romanul, oricât de mult aș vrea. Personajele mi s-au părut lipsite de substanță. Știu, e o carte despre depresie, despre un monstru îngrozitor care te seacă de orice fel de substanță, dar cu toate astea mi s-a părut că povestea putea să capete potențial prin conturarea mai accentuată a personajelor, prin intensificarea conflictelor interioare, chiar prin intensificarea situațiilor prin care personajele sunt nevoite să treacă. E doar părerea mea. Însă voi dacă vreți îi puteți da o șansă pentru a învăța cum să empatizați cu persoanele aflate în această poziție. Să învățăm să fim atenți la semnalele pe care o persoana afectată de depresie le poate da, poate cârva vom putea să salvăm o viață. 


[ENGLISH] 
When you are sixteen years older is pretty hard to know where your life is going. All the more so as the past keeps hunting you at every step. Aysel has sixteen years old and she lives in a small town of Kentucky together with his mother, step father, step sister and brother. Even if she's only sixteen, Aysel is decided that her life isn't worth living, not when the past hunts you, not when the actions of your parents affects you, not when you are the result of a monstrous love. 

In my opinion, Aysel doesn't try to die. Aysel tries to live. She's just trying to leave a sign of what could happen. She's just trying to scream, but her scream doesn't have an echo because she's screaming inside her, she's screaming for and against her. She's keeping the loved ones at distance as any other teenager, she's waiting for someone to see that she needs to be saved, she needs someone to see the dark monster from inside of her heart. 

A teenager as disoriented as Aysel, is Roman. A sixteen years old boy tortured by the pain and guilt that he feels because of his sister death at only 9 years old. As a difference, Roman is a loved teenager, surrounded by a loving family, protected, adored, helped from all around. Even so, Roman wish for death more and more. 

I can't say i loved this book, as much as i want. The characters had no substance at all. I know, it is a book about depression, about an awful monster which drains any feelings, but even so for me this story could get to a better point. The conflict inside the characters was almost missing, the characters personality was mostly missing, the situations were not having enough details. It is just my opinion. But maybe you could give it a try if you want to know how to empathize with persons like Aysel and Roman. A book that point out the signals that a person with depression leaves and maybe at some point in life we will be capable to save a life. 





vineri, 22 iunie 2018

Bad Romance - Heather Demetrios

Titlu - Bad romance 
Autor - Heather Demetrios 
Nr de pagini - 394
Editura - Herg Benet
Anul apariției - 2018
Colecția - Herg Benet Passport 
Rating - 4 🌟

Mulțumesc Herg Benet pentru exemplar! Dragi cititori, puneți mâna pe el până nu se răcește! Nu o să regretați. 

Bad Romance după cum spune și titlul e o poveste de dragoste dureroasă. O dragoste ce îți face rău, ce înjosește, te sufocă, te aduce la limita existenței. Atât de puține cuvinte și iată că am rezumat aproape întreg universul cărții. 

Nu e ușor să fi adolescent. Grace simte acest lucru din plin. Încercând să scape din mediul toxic al familiei sale unde sentimentele nu cântăresc prea mult, încearcă să evadeze în iubire. Iubirea însemnă Gavin, înseamnă băiatul popular, adorat dar care ști că e al tău cu orice preț, iubirea înseamnă alinare când lumea se dărâmă în jurul tău. 

Grace ca orice adolescentă normală își dorește o lume a ei, o lume ideală, o lume lipsită de reguli în care să poată trăi așa cum își dorește. Familia e obstacolul numărul unu către această lume ideală, iar Gavin problema numărul doi. El nu își poate imagina viața fără Grace și universul lui fără ea. Când simte că iubirea îi scapă printre degete recurge mereul la înduplecarea prin sinucidere. 

O iubire nu ar trebui niciodată să te consume. O iubire nu ar trebui să te facă să îți dorești să mori. Iubirea înseamnă protecție, iubirea înseamnă pace cu tine însuți iar Grace învață să se iubească pe sine și să-și acorde ceea ce merită. 

Oricât de mult am iubit cartea asta, nu i-am putut oferi 5 🌟, Nu pentru că povestea nu merită, ci pentru că nu am primit ceea ce așteptam. Mi-aș fi dorit un alt sfârșit, unul în care Gavin și Grace să fie împreună, trecând peste disfuncționalitățile vieții de adolescent. 



[ENGLISH] 

Bad Romance as the title is saying is about a dangerous love story. A love story that hurts, that makes you go through hell, that's suffocating you, a love that gets you to barely existing. Not so many words but it kinda resume the whole fictional universe of this book. 

Is not easy to be a teenager and Grace felt that on her skin. Trying to escape from her toxic family she's getting into a toxic relationship, falling in love with Gavin. He's a rockstar, he is adored by the female fans, he's seeking for troubles. The relationship between Gavin and Grace goes from wonderfull to meaningless in seconds. 

Grace, as it is normal at her age, she wants to rule her own world, to live her life as she please, but Gavin comes as a impediment of her desire. He can't imagine his life without Grace and her universe without him in it. If there's a chance of losing the love he desire, Gavin will always resort to suicide. 

A true love should never consume someone like this. A love shouldn't make you wish you were dead. Love means protection, love means peace with yourself and at one point Grace learns to love and respect herself and goes to get what she truly deserves. 

I loved this book. I loved the way this book made me feel. It's a book that forces the reader to reconsider it's own life and maybe start over again. As i said it, i freaking loved it but i can't rate it to 5🌟. And here's why.... Because Heather ruined my vision. I wished for Grace and Gavin to end up together... I wished for them to find a way to keep their love alive, but it wasn't meant to be. 






Sinuciderea Ielelor - Ana Mănescu

Titlu - Sinuciderea Ielelor 
Autor - Ana Mănescu
Editura - Herg Benet 
Nr pagini - 188
Anul apariției - 2018
Rating - 5🌟

Multumesc Editura Herg Benet pentru minunatul exemplat. Nu ezitați să vă aduceți zânele în casă! 

Cât este de frumos să te întorci la copilărie. Mulțumesc Ana Mănescu pentru această călătorie. Îți aduci aminte de serile cânt mama ori bunica te puneau în pat și te alinau prin vocea zânelor cu călătoria pe calul lui Făt-Frumos, mergând să o salvați pe frumoasa Ileana? Ți-ai imaginat vreodată că poate exista și o altă latură a poveștilor? Unde nu toți monștii sunt cu adevărat răi.. unde cavalerii nu sunt centrul atenției? Te-ai gândit vreodată că îl poți iubi pe zmeu cum deasemenea îl poți urâ pe cavaler? Nu, niciodată? De asta trebuie să citești Sinuciderea Ielelor... Pentru că dincolo de viața asta există multe alte vieți, pentru că departe de lumea asta există alte lumi în care trăiesc prințese, eroi și zmei, ciclopi și vrăjitoare, zâne bune sau rele, sirene sau turnuri fermecate. 

Sinuciderea ielelor înseamnă și cealaltă parte a monezii, partea pe care refuzăm să o vedem sau chiar să îi negăm existența. Sinuciderea ielelor e sacrificiul făcut împotriva destinului. Poate trebuie să trăiești ca să suraviețuiești lumii, cum poți foarte bine să mori pentru a intra în alta. Poate crezi că există și ziua de mâine, dar există și o chestie numit destin, de multe ori prea crud și blând de prea puține ori și uite așa te trezești că treci din lume în lume, până într-o zi când îți vei găsi locul. 

Încurajez pe toată lumea care încă nu a citit romanul ăsta să dea fuguța să îl cumpere. Ana aduce atâta bucurie, căldură și viață între coperțile Ielelor încât vrei nu vrei trebuie să le asculți cântecul și să le urmezi, acolo sus în lumea lor. Mai trebuie să spun că primește 5 🌟? Steluțe insuficiente pentru tot suflul romanului. Te iubesc, Ană! 



[ENGLISH] 
How beautiful is it to travel back in your childhood. Thanks to the author for this wonderful trip. Do you remember the nights when your mommy or granny used to carry you to sleep, speaking through the voice of the fairies? Telling tales about the prince and the beautiful princess who need to be rescued? Do you ever wondered if there's a hidden side of the story? A hidden side where not all the monsters are truly bad, where the prince is not the most important character? Do you ever thought that you will be able to love the monster as good as you can hate the main character? No, never?  That's why you have to read this book. Because on the other side of this life other worlds exists too. Because far away from this world is another world and there lives princesses, heroes, monsters, witches, good and bad fairies, sirens or magical towers. 

The suicide of wicked fairies means the other side of the coin, the side we refuse to see or whose existence we don't want to believe in. The suicide of wicked fairies is the sacrifice made against destiny. Maybe you have to live for surviving a world or you have to die for discovering another. Maybe you believe in the day after today, but there's a thing called destiny, too many times too harsh and too little times harmless and that's how you find yourself traveling from a world to another until you find your place.  

I encourage everyone who haven't read this book yet to run and buy this book. Ana brings to much joy, warmth and life between the covers of this book that wanted or not you have to listen to wicked fairies song and follow them up in their world. Do I still have to say this book receive 5 stars? Stars still not sufficient for the flow of the book. I love you, dear Ana! 



marți, 22 august 2017

Interviu cu Alina Pavelescu



Alina Pavelescu s-a născut pe la 19…, în mitologica mahala Giuleşti, unde mai trăieşte şi în zilele noastre. Ca profesie declarată, e arhivistă, adică o creatură suficient de exotică încât să i se poată ierta toate extravaganţele. În vieţile ei anterioare, a trecut prin diverse rătăciri, în urma cărora s-a ales cu un doctorat în ştiinţe politice, luat de la Paris. În Noiembrie 2016 a debutat la Editura Herg Benet cu romanul Moștenirea Babei Soltz sau așa cum îmi place mie să îi spun Psihanaliza unei secretare de primărie. 


Bună, dragă Alina! Mulțumesc pentru timpul acordat celor câteva întrebari. Bine ai venit în căsuța noastră. Sper să îți placă pe aici. Hai să începem treaba și să-i ajutăm pe cititori să te cunoască mai bine. 


   1. Vorbește-ne puțin despre tine. Cine este omul Alina Pavelescu, dincolo de scriitoarea Alina Pavelescu?

Eh, omul (adică femeia) Alina Pavelescu e o creatură mai ciufuțică, așa, care nutrește sentimente amestecate față de sine. Și-ar dori să fie mai slabă (mă rog, în acest punct nu e prea originală), și-ar dori să fie mai conștiincioasă, să se împrietenească mai ușor, să se lase mai simplu în voia sorții, să aibă mai mult curaj, să riște, să-și exploreze limitele etc. Până pe la vreo 40, își reproșa că muncește prea puțin, acum a început să își reproșeze că a muncit cam mult până la 40 și n-a mai avut timp destul să și trăiască. I se întâmplă să iubească pisicile și cățeii mai mult decât iubește specia umană și o vreme s-a simțit vinovată și pentru asta, tot până de curând, până când o cunoștință care a trecut printr-o experiență personală dură, de viață și mai ales de moarte, i-a mărturisit că și ea tot așa simte și dintr-odată omul Alina Pavelescu s-a relaxat, și-a dat seama că nu e complet alăturea cu drumul. În fine, una peste alta, cred că pot fi uneori simpatică, cred că am și părți bune, dar nu e frumos să vorbesc singură despre ele, sper că le văd cei din jurul meu și asta e destul.

2. Cum ai simțit că a fost primită Baba Stoltz de către public?

Eu mă bucur de fiecare dată când cineva îmi scrie că a citit Baba și, deși poate e naiv din partea mea, mă bucur și când cititorul îmi spune că i-a plăcut. Până acum nu mi s-a întâmplat să-mi spună cineva că nu i-a plăcut, dar bănuiesc că aceia pur și simplu abandonează cartea și nu se ostenesc să îmi comunice mie impresiile lor 😊 Sigur că mi-aș dori ca Baba să fie și un succes de piață, dar presupun că nu va fi. Au fost cititori care mi-au spus că e o carte grea, că se citește greu, că nu are dialoguri și că mesajul general e cam greu de descifrat. Probabil că cititorul român care are la îndemână o ofertă vastă de cărți, unele scrise de autori celebri, se oprește mai rar la cărțile debutanților autohtoni. Probabil e mai greu pentru un debutant întârziat ca mine să-și facă loc în vasta și minunata lume a literaturii române. Eu însă sunt fericită pentru fiecare cititor al Babei, îi contabilizez pe toți în catastiful meu interior și mă bucur pentru fiecare zâmbet pe care îl aduc pe buzele cuiva, mă împăunez cu fiecare hohot de râs care îmi este mărturisit, ca să nu-ți mai zic cum mă simt când mi se spune că am pus un cititor pe gânduri. Cum vezi, nu sunt de tot vindecată de păcatul vanității, dar lupt din greu cu mine ca să smulg buruiana otrăvită din rădăcini 😊


      3. Ai simțit vreodată că eticheta de „scriitor” devine o
povară?  


Nu, niciodată, îmi place eticheta de scriitor, aș fi fericită să mi-o lipească cineva pe frunte și, mai ales, m-aș bucura să o și merit. Probabil totuși că omul trebuie să scrie mai mult de o carte – și să scrie bine – ca să își merite eticheta de scriitor.

  4.  Poți spune că „psihanaliza secretarei” este un mod de auto-exorcizare?  Este secretara un alter ego al Alinei?

Ei, întrebarea asta mi s-a tot pus, iar eu am tot fost tentată să mă eschivez de la un răspuns ”angajant”. Dar uite, acum că mi-o pui și tu, îmi dau seama că nu mai e cazul să mă eschivez: da, e tentativa mea de exorcizare a unor ”demoni” cu care am trăit, încă mai trăiesc, cu care trăim toți, nu doar eu și care tot încearcă să ne toarne tipare în minți și în suflete. Iar secretara de primărie e un alter-ego al meu mai curajos decât mine, fiindcă ea are curajul să îi refuze și chiar să îi înfrunte, ceea ce mie nu mi-a ieșit niciodată. Decât prin scris 😊

    5. De ce Hermiona Stoltz? Are numele ei o istorie sau importanță aparte?

Nu știu dacă ți-am zis vreodată că eu, în copilărie, eram fascinată de babe. Bine, eram fascinată în sensul că îmi era frică de ele. Nu știam nici eu de ce, aveam o presimțire că babele erau ceva mai mult decât se arătau la exteriorul lor șifonat, pe care ochii mei de copil îi percepeau ca pe o formă de viață aproape extraterestră.

Uite, de pildă, pe strada bunicii mele era o băbuță, cu care bunică-mea fusese prietenă, care avea părul complet alb. Alb-alb, ca un nor care i se învârtejea în jurul capului. Era mică, slabă, avea ochii albaștri-apoși, purta mereu un capot tot albastru și îi plăcea tare mult de mine. I se spunea tanti Mimi. Ei bine, mie îmi era frică de ea și, de câte ori mergeam la casa bunicii, trebuia să anunțe ai mei din timp, ca să nu o găsesc pe tanti Mimi la poartă, fiindcă făceam adevărate atacuri de panică la vederea ei, fugeam, țipam. Și biata femeie și-ar fi dorit tare mult să mă pupe...

Numele ăsta, Stoltz, e tot al unei foste babe din Giulești, vecina celorlalți bunici (pe care nu i-am mai prins, a propos, eu nu mi-am cunoscut bunicii, doar casele lor, în care locuiau mătușile mele). Și ea stătea tot timpul în poartă, îmbrăcată cu un capot de diftină în carouri. Era o băbuță tăcută, serioasă, care nu prea intra în vorbă cu oamenii, doar îi contempla. Și care avea origini săsești, așa mi-au zis ai mei când i-am întrebat de ce are numele ăla ciudat. Celălalt nume, cel de botez, nu i l-am știut niciodată, dar când mi-am închipuit personajul meu, am știut că pielea vecinei Stoltz i s-ar potrivi de minune, iar Hermiona i-am zis eu, fiindcă mi-am imaginat cum ar fi trebuit să o cheme pe băbuța cu capot de diftină. După ce am scris cartea, mi-a spus o prietenă că ”stolz” înseamnă în germană ”mândru”, ”fudul”. Dar baba mea nu e fudulă, e în felul ei o penitentă, la fel ca și secretara de primărie. Moștenirea babei Stoltz e, printre altele, o carte despre penitențele pe care i le impune omului amintirea. Sau cel puțin așa mi-am dorit-o eu.

        6. Ce cărți te-au inspirat și le recomanzi și cititorilor noștri?

Întotdeauna mi-e greu să recomand cărți, fiindcă asta e ca și când le-ai considera pe unele mai demne de a fi citite decât altele. Și genul ăsta de ierarhizare îmi displace. Știu, sună oarecum ipocrit, la cât de multe ai de citit într-o viață, e inevitabil să ierarhizezi, să prioritizezi cumva. Hai să zicem că îmi displace să recomand propria mea ierarhizare altora.
Tot ce pot spune despre relația mea cu cărțile e că citesc mult, divers și haotic dintotdeauna. Nu știu dacă e înțelept, de aceea nu le recomand și altora să facă la fel. Doar recunosc că așa fac eu și mă simt bine. Dacă există ”puriști” printre cititorii voștri s-ar putea să-i oripilez, dar realitatea asta e, că ieri am terminat de citit în paralel Cella Serghi și Roberto Bolaño. Aseară am luat din bibliotecă o carte despre Habermas și am zărit-o alături pe Becky Chambers. Mi-am zis că, uite, pe Chambers voiam de mult să o citesc, așa că iar mă mănâncă mintea să le citesc în paralel. Sunt o iconoclastă incorigibilă, presupun 😊

Pe de altă parte, nu sunt genul acela de cititor care să își caute – sau, și mai nostim, să își găsească – ”cartea vieții”. Iau cărțile așa cum sunt, extrag din ele ceea ce îmi place sau mă interesează (după puteri, firește) apoi trec mai departe, la următoarele. Din câte îmi dau seama acum, tot așa fac și cu cărțile pe care le scriu: odată ce am scris una, nu mă mai uit înapoi, o las să-și trăiască singură viața și mă concentrez pe următoarea. Mi-aș dori ca fiecare carte pe care o scriu să fie altfel scrisă, să nu semene cu celelalte, dar cred că asta e foarte greu, parțial chiar imposibil.

Și totuși, există o carte care mi-a rămas lipită de creier mult mai multă vreme decât toate celelalte, nu știu de ce, probabil fiindcă venea într-un moment formativ important pentru mine (am citit-o când abia împlinisem 18 ani și treceam de la liceu la facultate) sau fiindcă îmi arăta o față a lumii pe care nu o luasem până atunci în considerare. E vorba de ”Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt. Da, cred că aceasta este o carte pe care aș putea să o recomand, mai ales tinerilor. E doar la prima privire o carte despre detenție și credință (ceea ce, mi s-ar putea obiecta, între timp a devenit banal prin supralicitare). Dar în stratul ei cel mai profund, cartea lui Steinhardt e mai ales o meditație despre bunătatea inteligentă și despre cum poate neutraliza aceasta răul din lume. Nu să îl desființeze, asta nu se poate - și Steinhardt știa, așa cum știu și eu acum, că nu se poate - doar să îi reducă potențialul distrugător până la nivelul la care să-i devină suportabil fragilității noastre, să-i putem rezista cu o șansă reală de succes.

       7. Din punctul tău de vedere, cât de mult ți se pare că generația tânără cochetează cu literatura?

Aaa, trebuie să-ți spun că mie îmi place mult de tot generația tânără. Și nu spun asta ca să îi/vă flatez. O spun din perspectiva uneia care a fost adolescentă în comunism, studentă în oribilii ani '90 și care a avut mult de lucru cu sine ca să își expieze cât de cât frustrările, complexele, fricile rezultate din acele experiențe de viață. 

Voi sunteți niște oameni mult mai liberi în spirit decât am fost noi (nu e un doar un clișeu, crede-mă), aveți orizontul mai larg deschis în fața voastră și asta se vede, se simte în felul vostru de a fi. E bine așa, numai să aveți grijă de libertatea asta a voastră, să nu lăsați pe nimeni să v-o strice, să nu ne lăsați nici pe noi să vă contaminăm cu frustrările noastre, dar mai ales ignoranța și intoleranța să nu le lăsați să vă ia în stăpânirea lor.

Eu nu sunt dintre cei care cred că ”tinerii din ziua de azi” sunt ”vinovați” fiindcă citesc mai puțin decât citeam noi. Noi citeam fiindcă nu aveam prea multe alte distracții, dar voi puteți face – și faceți – mult mai multe. Călătoriți, spre exemplu, ceea ce nouă ne era interzis. În fine, cred că tânăra generație de azi cochetează cu literatura atât cât îi trebuie, atât cât simte nevoia să o facă. Toate generațiile funcționează așa: își stabilesc nevoile, interesele, preferințele, distracțiile altfel decât generațiile dinaintea lor, cel mai adesea în răspăr cu acestea.

Cum funcționează chestiunea generațiilor în literatură, adică generațiile de scriitori, asta mi-e mai greu să cuantific. De fapt, nici nu vreau și nici nu cred cu adevărat că se poate, scrisul fiind o experiență strict personală. În orice caz, citesc cât pot literatură scrisă de oameni tineri (adică mai tineri decât mine 😊), așa cum mă interesează foarte mult și ce anume preferă tinerii să citească. Dar, sincer, nu cred că un scriitor poate scrie – deliberat, cu program – ”pentru tineri” sau ”pentru femei”, ”pentru vulg”, ”pentru elite” etc. Fiecare scrie cum simte, cum poate, cum îi vine, după care fiecare carte sau scriitor își găsește nișa sa de public. Sau nișele, fiindcă, contrar a ceea ce se scrie pe facebook, nu cred că ”elitele” citesc doar cărți ”pentru elite” sau ”tinerii” doar cărți ”pentru tineri” etc. Nici măcar femeile nu citesc doar cărți ”pentru femei” 😊😊 Fiecare tip de lectură își are timpul său și fiecare om trece prin niște faze (uneori chiar prin mai multe faze deodată) în explorările lui intelectuale.

      8. Ce îi sfătuiești pe tinerii care vor să devină scriitori?

Mai întâi să citească și ce scriu alții, apoi să scrie... și alte sfaturi nu îmi mai permit să le dau, mai ales că și eu sunt abia la început, poate nu neapărat într-ale scrisului, dar sigur într-ale publicatului.

     9. De unde bate vântul muzelor de data asta? Ce planuri literare ai pentru viitor?

Vântul muzelor (ce frumos ai zis!) bate tot dinspre roman. Am unul terminat pe care sper să îl și public, povestea unui ”milițian pocăit”, devorat de lumea la a cărei creație el însuși a contribuit din plin înainte să se pocăiască. Are pe undeva o continuitate cu povestea babei Stoltz, așa zic eu, că are, dar să vedem ce zic și cititorii. În orice caz, ăsta e un roman cu mult dialog, nu musai la cererea publicului, dar fiindcă așa am simțit că trebuia să îl scriu.
Iar ”pe țeavă”, în plan îndepărtat, mai am un roman, unul care nu știu cât de istoric îmi va ieși – sau dacă îmi va ieși până la urmă – dar dacă da, o va avea ca personaj principal pe Martha Bibescu.

Îți mulțumesc pentru întrebări, Bia! E frumos aici în căsuța voastră, mai vin dacă mă mai inviți 😊