duminică, 12 martie 2017

Lesley Downer - Puntea viselor - Istorie niponă între tradiționalism și modernitate


Titlu - Puntea viselor 
Autor - Lesley Downer
Anul apariției - 2015 
Editura - Humanitas Fiction
Colecția - Raftul Denisei
Nr pagini - 440 
Rating - 5/5 (Recomand) 

Multumesc Humanitas Fiction pentru volumul minunat!!! 
Cartea se poate cumpăra de aici

Lesley Downer s-a născut în 1959 la Londra. Mama ei este de origine chineză iar tatăl de origine canadiană. Crescând într-o casă plină de cărți despre cultura și civilizația asiei, Lesley este mai ales fascinată de Japonia. Lesley Downer și-a petrecut cincisprezece ani din viața în Japonia, documentându-se pentru numeroasele lucrări dedicate acestei țări exotice. 

Puntea viselor oferă o perspectivă istorică asupra Japoniei de secol XIX. Europa suferă schimbări dramatice pe plan politic și cultural în secolul XIX, iar odată cu ea și Asia încearcă să facă față noilor tendințe. Romanul surprinde un moment destul de tensionat pentru ceea ce înseamnă cultura și tradiția niponă. Anul 1870 zguduie întreaga țară a soarelui răsare. Este anul care pune granița separatistă între sud și nord, între tradiționalism și modernism. Partea de nord a Japoniei rămâne dedicată tradiției în timp ce partea de sud este adepta noului val de influențe occidentale. Pentru mai multe amănunte și detalii picante vă încurajez din tot sufletul să citiți romanul. Cu talentul unui istoric foarte bine documentat, Lesley Downer face în șase capitole o radiografie a tot ceea ce înseamnă Japonia. 

Romanul începe într-o admosferă lentă cu prezentarea personajelor reprezentative ale cărții. Taka, Fujino, Eijiro și Kiharu sunt membrii familiei marelui general Kitaoka. La polul opus ne este prezentat Nobu, un tânăr al clanului Aizu, rival de moarte al clanului samurailor din Satsuma. Întregul roman dezvăluie lupta de clasă acerbă a războiului civil nipon dintre cele două clanuri deja menționate. Eijiro este mereu pus în opoziție cu rivalul său, Nobu. Centrul acțiunii se plasează când asupra clanului sudic, observându-le cuceririle, când asupra clanului nordic al samurailor din Aizu care au pierdut totul.  

Între aceste lupte necontenite se strecoară și lupta lui Taka, fiica generalului Kitaoka, plasată inițial pentru un scurt moment sub stigmatul fetei de gheișă. Taka luptă pentru libertatea ei spirituală și amoroasă. Luptă împotriva tradiționalismului nipon, împotriva rigurozității sociale care o împinge la o căsătorie aranjată. Când războiul este pe sfârșite iar clanul tatălui său înfrânt Taka are câștig de cauză cunoscând împlinirea în iubire alături de tânărul Nobu. 


[....] Tânărul pentru a cărui întoarcere înălțase atâtea rugăciuni fusese un visător, cu pantaloni strânși pe picior și jachete ce nu erau niciodată pe măsura lui. Omul din casă însă era un soldat inamic. Nu era el. Zeii îi împliniseră visul însă agățase de coada lui un ac veninos.[...] 

[....] În epoca aceasta cu puști și cu tunuri, moartea se strecura pe nevăzute și te lua prin surprindere. Nu mai exista nici un răgaz pentru poezie.[....] 

[...] Taka întinse brațul spre Nobu și îl apucă strans de mână. Îi simțea palma peste palma ei și știa că, atâta timp cât ei doi erau împreună, totul mergea spre bine. Poate că, de fapt, de aici începea noua Japonie, de la ei doi stând alături - nord și sud, Aizu și Satsuma. [...]

Mi-a plăcut atât de mult romanul ăsta, încât a reușit să mă epuizeze psihic. Odată ce începi să îl citești nu îl mai poți lăsa până la punctul final. Devine dependență, devine obsesie. Lupta lor devine lupta ta. Dacă esti pasionat ca mine de istorie asiatică atunci cartea asta e marea agitată pe care o cauți. Redarea coerentă a fluxului evenimentelor, ochiul critic și narațiunea impecabilă alături de documentarea stranșnică a romanului îi aduc cinci chocolate books. 







marți, 28 februarie 2017

Mărțișor de citit

A venit primăvara și pe meleagurile noastre iar surprizele se țin lanț. Editura Herg Benet oferă în săptămâna 1-8 Martie cele mai mișto cărți scrise de doamne la prețuri super reduse. E chiar păcat să nu dai fuga după ele. Cristina Nemerovschi, Alina Pavelescu, Ana Mănescu, Petronela Rotar, Ioana Duda, Corina Ozon sunt numai câteva nume pe care le recomand cu drag! Suflete calde, iubitoare vă așteaptă pe site-ul Herg Benet  să le adoptați și să le faceți cadou de mărțișor.


luni, 27 februarie 2017

Evenimente semnate Herg Benet

Anul acesta Editura Herg Benet s-a hotărât să aducă o mare bucurie cititorilor și a inițiat Herg Benet Passport, o colecție de titluri străine traduse în limba română. 

Prima copertă a fost recent dezvăluită și se află mai jos! Mai multe detalii despre carte aflați aici. 


Proaspăt de la tipar și prima carte din 2017, Război civil de Ștefan Bolea, aici







Lansări de carte marca Herg Benet!

De când am descoperit Editura Herg Benet am înțeles că ei sunt diferiți. Că poveștile lor sunt ceva mai mult decât cuvinte aranjate în pagină. Poveștile lor prind viața în mintea și în mâinile noastre, De aceea vă invit și pe voi cu dragă inimă să descoperiți manuscrisele semnate Herg Benet. Când aveam timp și puteam să ajung eram nelipsită din rândurile lansărilor de carte. De ce? Pentru că lângă ei lumea e mai naturală, mai amuzantă, mai prietenoasă. Pentru că autorii lor sunt OAMENI faini înainte de toate, oameni cu simț și caracter ce își apreciază publicul!!! 

Dacă aveți timp, aici găsiți câteva evenimente : 


Sâmbătă, 4 martie, Editura Herg Benet și Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită la lansarea romanului „Moștenirea babei Stoltz” de Alina Pavelescu. Evenimentul va avea loc de la ora 17, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu din Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38.
Alături de autoare, vor vorbi despre carte Ana Barton și Cristian Pătrășconiu, iar moderator va fi Alexandru Voicescu.

Romanul „Moștenirea babei Stoltz – psihanaliza unei secretare de primărie” a apărut la Editura Herg Benet, în colecția Radical din 7, și este debutul scriitoarei Alina Pavelescu.



Editura Herg Benet și Cărturești vă invită vineri, 10 martie, la lansarea romanului „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, a paisprezecea carte semnată de Cristina Nemerovschi. Evenimentul va avea loc de la ora 19, la ceainăria librăriei Cărturești Verona (Strada Pictor Arthur Verona, nr. 13).

Alături de autoare, despre roman vor vorbi scriitoarele Camelia Cavadia și Alina Pavelescu.

duminică, 19 februarie 2017

Dacă aș rămâne - Gayle Forman


Titlu - Dacă aș rămâne
Autor - Gayle Forman 
Editura - Rao 
Anul apariției - 2010
Nr pagini - 215 
Rating- 2/5

La cât de mediatizată a fost, aveam mari așteptări de la ea. Dacă aș rămâne e genul ăla de carte young adult bună să o citești atunci când simți că nu apreciezi suficient viața pe care o ai, atunci când ești în plină maturizare și concentrare asupra realului, atunci când vârsta majoratului bate în geamul sufletului. Dar hai să vorbim mai pe larg despre asta! 

Mia este o tânără de 17 ani din Oregon, pasionată de muzica clasică, studiind violoncelul, introvertită dar care încearcă pas cu pas să își găsească noi aliați, la fel pasionați de muzică. 

- Se întâmplă lucruri uimitoare când nu te mai ascunzi în spatele acelei fiare mătăhăloase, nu-i așa? A zis el făcând un semn spre violoncelul meu. 

Pe lângă muzică Mia mai trăiește și o incredibilă poveste de iubire alături de Adam, iubitul la care orice adolescentă  din zilele noastre aspiră. Genul ăla de iubit care atunci când realitatea e numai lapte și miere e acolo pentru tine dar care și atunci când viața lovește din plin rămâne un luptător. 

Un tragic accident de mașină le schimbă comple viața și planurile. Părinții Miei dar și fratele mai mic, Teddy, pierd lupta cu viața. Mia însă mai are o șansă. Aflată în comă, internată la terapie intensivă, personajul suferă o dedublare, sufletul părăsindu-i pentru o perioadă corpul. Mia reușește astfel să vadă tot ce se întâmplă în jurul ei. Să vadă eforturile lui Adam de a rămâne langă ea dar și suferința bunicilor. La 17 ani trebuie să aleagă între aici și acolo, între viața și moarte, între iubire sau uitare.

Într-un colț liniștit al salonului, încep să mă gândesc cu adevărat la lucrurile amare pe care am reușit să le ignor până acum. Cum ar fi dacă aș rămâne? Să nu mai stau niciodată lângă mama, vorbind încet în vreme ce ne ocupăm de vase? Să nu-i mai citesc niciodată lui Teddy un capitol din Harry Potter? Să stau fără ei? Nu sunt sigură că aceasta este o lume căreia îi mai aparțin. Nu sunt sigură că vreau să mă trezesc. 

Despre cartea lui Gayle Forman cei de la Entertainment Weekly pe coperta a patra spun că este scrisă superb. Personal mi se pare că este scrisă naiv! Deși este o carte young adult pot să spun că este cartea cu cea mai lenesă tehnică narativă citită de mine până acum.
Autorul adoptă poate cea mai ușoară formă de povestire, cea la persoana întâi, o formă ce îi permite să debordeze de subiectivitate și emoții. Cu toate astea, personajele au un oarecare contur emoțional dar rămân în anominat din cauza dinamismului. Atâta dinamism face rău poveștii în sine, iar drama emoțională se transformă într-o mare petrecere, într-un mare vacarm, greu de plasat în realitatea actuală. 
Plus nici alternarea de planuri nu este foarte reușită. Fluxul memoriei nu este separat de realitatea accidentului. Cele două realități, cea trecută și cea prezentă, interferează mereu.

Pentru subiectul ales și pentru încercarea literară, Gayle Forman primește din partea mea, din păcate, numai două chocolate books. Totuși rămâne o experiență literară interesantă pentru un adolescent. 








sâmbătă, 18 februarie 2017

Între trecut și prezent, realitate contemporana vs realitate istorica - Care Santos și Poftă de ciocolată


Titlu - Poftă de ciocolată 
Autor - Care Santos
Editura - Humanitas Fiction
Colecția - Raftul Denisei 
Anul apariției - 2014 
Nr de pagini -  344 
Rating - 5/5 ( Recomand) 


Multumesc Humanitas Fiction pentru exemplar!! 
Cartea se poate adopta de aici

Romanul Poftă de ciocolată a fost distins cu premiul Ramon Llull. Pentru că este o carte aparținând culturii catalane nu pot să nu menționez cine a fost Ramon Llull și de ce acest premiu îi poartă astăzi numele. 

Ramon Llull a fost filosof, poet și teolog, însă cea mai mare realizare a sa a fost întemeierea unei limbi catalane literare. A fost primul autor care a folosit o limbă neoromanică în Europa. De aceea, astăzi, catalanii îi acoardă o deosebită atenție.

Care Santos își scrie romanul în trei părți, fiecare având ceva unic dar totodată definitor pentru întreg conținutul romanului. Prima parte Preludiu - Învierea, o are protagonistă pe Sara Rovira, ciocolatier și albsolventă a facultății de istorie.


Cred că. dacă nu știm nimic despre trecut, n-o să știm niciodată nimic despre noi înșine. 

Prinsă într-un joc al iubirii ce s-ar putea transforma oricând în fatalitate oscilează între dragostea pentru Oriol și atașamentul față de Max.Deși l-a iubit dintotdeauna pe Oriol ( un bărbat mereu pe fugă, mereu în atenția publicului) a devenit soția lui Max (un om simplu, lipsit de celebritate spre deosebire de rivalul său, mereu ancorat în prezentul Sarei), cu care are doi copii (Aina și Pol). 

I-ar fi trebuit două vieți ca să fie tot ce ar fi putut fi. 

Cu toate astea, Sara se lasă pradă sentimentelor din trecut și ori de câte ori are ocazia se află în prezența lui Oriol. Sara alcătuiește tabloul realității nu cu mult diferite de a noastră, cu jocuri de seducție, fără prea multe griji despre aspectul social. 


Așa-i făcută viața, exact așa, din alegeri și renunțări. 

A doua parte Cacao, zahăr și scorțișoară, prezintă societatea de secol XIX în toate aspectele ei sociale. Càndida Turull, exponenta acestei părți duce și ea o luptă amoroasă între soțul Antoni Sampon (ciocolatier) și Augusto Bulterini (cântăreț de operă). Càndida face o alegere decisivă. Deși proaspăt căsătorită și mamă legitimă a unei fetițe de doar un an hotărăște să-și părăsească soțul și copila în favoarea domnului Bulterini. Este un tablou halucinant pentru secolul despre care vorbim, un tablou ce contruează cu finețe imaginea femeii și poziția ei în societatea acelei vremi. 


Femeile sunt o subspecie tare curioasă, o fi gândit bietul Sampon, o subspecie care veșnic face altceva decât te aștepți. 

Partea a treia, Piper, cuișoare și annatto păstrează ritmul celor două acte antecedente. Marianna, soție văduvă de ciocolatier, a pierdut lupta amoroasă dar trăiește o alta, mai puternică. Marianna luptă cu reprezentanții a doua puteri uriașe ale secolului. Pe deoparte, reprezentanții regelui George al III-lea al Angliei iar pe de altă parte reprezentanții regelui Ludovic XVI-lea al Franței. Ambele tabere își doresc să intre în posesia mașinăriei pe care defunctul domn Fernandes a construit-o pentru a ușura prepararea ciocolatei atât de fine. 


Cele trei acte ce alcătuiesc romanul au în comun un singur nume, Adelaïde de France și minunata sa ciocolatieră. Adelaïde a fost al șaselea copil al regelui Ludovic XV al Franței. Iar dacă vreți să știți mai multe, vă încurajez să citiți cartea asta! 

Poftă de ciocolată a fost primul roman despre care mi-a fost foarte greu să scriu deși am îndrăgit mult cartea. A fost surprinzător de plăcută lectura unei cărți scrise într-o alternanță de voci și o multitudine de stiluri atât de diferite. Primele două părți sunt scrise în stil liber, iar a treia este scrisă sub forma epistolelor (scrisori) din partea domnului Victor Philibert Guillot pentru doamna Adelaïde. 

Acțiunea complexă, subiectul plăcut, construcția personajelor și cadrelor, toate mă fac să apreciez foarte mult acest roman deosebit. Iar pentru toate aceste lucruri nu pot să îi ofer decât nota maximă, 5 chocolate books.





sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Interviu de zAna - Ana Mănescu - PR Editura HERG BENET


Pe Ana Mănescu încă nu am avut plăcerea să o cunosc personal. Dar o cunosc indirect și pot spune că m-am îndrăgostit de sufletul ăsta frumos care zace în ea. Îi mulțumesc pe această cale pentru minunatele răspunsuri la întrebări. Haideți, împreună, să o cunoaștem mai bine. 

1. Cine este Ana Mănescu? Câteva cuvinte pentru cititorii care încă nu te cunosc. 

În momentul ăsta, un om care își exersează echilibrul. În rest, m-am povestit pe site-ul meu

2. Cum vezi tu generația tânără? Ca pe o generație pregătită să trăiască o experiență literară? Sau ca pe o generație pregătită să abandoneze literatura? 

Nu pot pune egal între toți indivizii născuți într-un an, și nici nu văd tinerețea ca avînd vreo legătură cu vîrsta, așa că nu pot generaliza. Cred că fiecare om trece prin momente în care are nevoie de poveștile altora și momente în care le abandonează pentru propria sa poveste. Sigur, cititul e ceva minunat, all the cool kids are doing it. Însă mai sunt și filmele, și muzica, și călătoriile, și înșiși oamenii care vin cu povești. Spuse altfel, da, dar tot povești. 

E drept că nu avem o situație grozavă în țară cînd vine vorba de literatură, dar nici nu avem de unde. Nu ne-a ajutat istoria, nu ne ajută prioritățile lumii actuale și adesea nu ne ajutăm nici noi. Pînă la urmă, e treaba noastră, ca indivizi. E alegerea noastră să ne îndreptăm sau nu spre cărți. Și niciuna nu e de condamnat, chiar dacă subiectivismul mă împinge să promovez cititul.

3. Ce sfaturi ai, în măsură de literatură, pentru tineri? 

Dacă trebuie să citiți ceva ce nu vă place, răbdați, întrucît și cărțile astea au un rost. Nu mă refer la note și examene, ci la cizelarea propriilor gusturi și poate chiar la niște lecții. Ca să poți înțelege prezentul, trebuie să știi ce a fost în urmă. Ca să poți să ieși din bula ta, trebuie să știi și ce e în alt loc, în altă vreme, într-o minte diferită.

În rest, nu țineți cont decît de prioritățile voastre. Alegeți cu inima ori cu mintea, preferabil cu ambele, cărți care să vă hrănească, să vă învețe, să vă crească, să vă cutremure, să vă schimbe, să vă confirme. Și, din cînd în cînd, alegeți cărți care vă fac să vă simțiți incomod, care vă intimidează, care sunt prea siropoase sau prea înfricoșătoare, care vă scot din zona voastră de confort. 

4. Cum ai ajuns de la o licență pe istorie, la jurnalism și PR? 

Știi vorba aceea, fă rai din ce ai? Ăsta mi-a fost drumul. Și am avut noroc să întîlnesc oameni cu instincte și intenții bune.

Sunt îndrăgostită de legătura dintre istorie și literatură, de felul în care se influențează una pe alta. Licența mea trebuia să fie despre cum Mica Unire s-a plănuit inclusiv în saloanele de literatură și socializare ale vremii și despre rolul femeii în deschiderea drumului către România. Însă în ultimul semestru de facultate am început să mă simt rău, din ce în ce mai rău, și a durat trei luni pînă să își dea seama cineva ce am. Între timp, colegii își dăduseră deja licența, iar mie mi se declanșase o boală autoimună capricioasă și mi se agravase anxietatea într-atît încît dădusem în agorafobie. Am încercat să mă întorc de două ori la facultate, nici acum nu am renunțat complet la gînd, dar nu mai am timp și energie și panica tot nu-mi dă pace. Așa că din licența mea s-a ales praful. Și cînd s-a așezat acesta, mi-a scris Simona, pe care eu o cunoscusem pe cînd eram boboacă.

Una dintre fondatoarele Cercul de Societate și Cultură din cadrul Facultății de Istorie, Simona m-a întrebat dacă aș vrea să scriu un articol pentru blogul acestuia. Mie mi-era încă rău, știam că nu pot ieși la întîlnirile cu Cercul, aveam și mintea tare încețoșată. Dar Simona are un fel de a convinge oamenii… Iar pe mine mă voia dintr-un simplu motiv – la 19 ani, în fața întregii facultăți, spusesem că vreau să fiu scriitoare. Simona mi-a amintit asta într-o perioadă în care nu mai simțeam că o să mor, dar nici nu trăiam. Așa că i-am trimis un rezumat amărît al licenței care n-a mai fost să fie. Acela a fost primul meu pas în jurnalismul cultural.

La nici jumătate de an după aceea, dintr-un alt instinct fantastic al Simonei, am început să lucrez cu echipa pe articolele lor. Mi-am descoperit astfel o dragoste chiar mai mare decît scrierea: rescrierea. Atunci am scos Cercul din Facultatea de Istorie și am lansat proiectul societatesicultura.ro, cu Simona ca Project Manager și cu mine ca Editor-șef. Asta a fost acum patru ani. Am avut și alte colaborări în domeniu, dar aici e acasă.

Cu PR-ul e mai simplu, e limitat la Herg Benet, nu mi s-ar potrivi în orice condiții. Toate cărțile mele sunt publicate la ei și aveam deja o relație excelentă cu echipa. Și ca jurnalistă i-am promovat mult și onest, se vedea că înțeleg cărțile lor, chiar și cînd nu îmi plăceau. Ei aveau nevoie de un om care să preia promovarea în online. Eu simt esența editurii, cred sincer în ei. A fost dragoste la prima (re)vedere.

5. Din punct de vedere strict profesional, cum ți se pare că merge piața de carte din România?


Și ea face rai din ce are. Povești de groază sunt o grămadă. Dar aleg să mă concentrez pe ce poate fi schimbat. Atîta vreme cît văd atîția tineri interesați să citească, să promoveze literatura, să scrie, atîta timp cît văd cîtă pasiune e în culisele editurii și a blogosferei, cred că ne îndreptăm spre ceva bun. 


6. Cine era scriitoarea Ana Mănescu la primul ei roman publicat? Cine este acum? 

Nu cred că m-am schimbat în esență. Scriu dintotdeauna și întotdeauna, chiar și cînd nu pun un an de zile mîna pe stilou sau tastatură. Cărțile mele se scriu în viscere, în sinapse, în cămăruțele inimii mai întîi, nu le pot smulge de-acolo. Conștient, voit, asumat, eu sunt rescriitoare. Scriitoarea vine numai ea știe de unde și numai ea știe cînd. Îmi trîntește o idee mișto exprimată execrabil, îmi zice descurcă-te” și pleacă înapoi în cotloanele ei. Nemernica.

7. Simți vreo diferență între stilul tău literar de atunci și acum? 

Simt fiecare microschimbare, chiar și în aceeași carte, dar astea sunt lucruri din culise și sunt irelevante. Nu caut să fac un grafic de la carte la carte.

8. Ce planuri literare ai pentru viitor? 

Să scriu iar, atîta tot. Mi-e dor să scriu. Am fost secată creativ o lungă vreme, dar a început să ardă iar.


9. Știu că ai în pregătire un roman, Sinuciderea Ielelor? Ce ne poți spune despre el? 

E un volum de povestiri despre soartă versus alegere. Fiecare text e construit în jurul unui personaj mitologic feminin reinterpretat pentru propriile foloase. Iar sinuciderile nu sunt atît fizice, cît metaforice, sociale, ritualice – pentru sacrificiu sau transcendență.


 10. Cateva cuvinte pentru cititori.

”Nitwit! Blubber! Oddment! Tweak!” 

Ps:  Dacă vreți să o cunoașteți mai bine îi puteți adopta arta de aici.