sâmbătă, 10 iunie 2017

#confuz - Alex Andronic - Despre asumarea propriei vieți


Titlu - #confuz
Autor - Alex Andronic
Editura - Herg Benet
Anul apariției - 2017 
Colecția - Radical din 7 
Nr de pagini - 214
Rating - 5/5 ( Recomand) 


Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru minunatul exemplar!! 


Nu cred că voi putea spune mai multe cuvinte frumoase despre cartea asta decât cele spuse ieri de către Ioana Duda și Eugenia Crainic la Timișoara, când Alex lansa romanul de debut #confuz. 

Eugenia a făcut o afirmație memorabilă despre #confuz. Ea spunea - Cele mai autentice ( reale) povești nu s-au scris în cuvinte pompoase. Cele mai autentice povești s-au scris în cuvinte simple. Ori Alex asta face. Scrie în cuvinte simple dar tăioase, cuvinte simple dar cuvinte pansament, cuvinte liniște, cuvinte de tot soiul pentru sufletul lui și al cititorului. 

Înainte de orice recomandare personală, cartea asta se recomandă singură. Îți vorbește din prima secundă, te avertizează cât de fragilă are să fie. 

[...] Mi-a spus cineva că filele cărților pot fi foarte sensibile. Undeva, pe orizontalul lor, se aștern bucăți de suflet. Încearcă să nu calci pe ele. [...] 

#confuz e o poveste sinceră, asumată, o împăcare cu sine. E balanța unui suflet care doar după ce s-a expus pe sine, gol goluț, după ce toată lumea i-a văzut cicatricile poate să înceapă cu adevărat să trăiască. 

David, este un tânăr român plecat să muncească în Danemarca. Ca orice imigrant ajuns să muncească printre străini simte că nu mai poate, că a văzut și suportat destule. Moment în care își dă demisia. Un moment asumat în care realizează că orice sursă de venit dispare, că lucrurile nu vor fi tocmai pe roze dar cu toate astea sinele primează și foarte bine face! 

[...] Vă strâng mâna prietenește și vă mulțumesc pentru părul alb din cap, ridurile de nervi, cearcănele cât craterele de pe Lună și pentru tot stresul cumulat de până acum, ne luăm la revedere și mă fut în firma voastră. [...]

După demisie, lumea lui David se schimbă radical. Devine o lume mai fragilă, devine o lume în care sinele trebuie să se găsească, să se accepte, să se integreze și să trăiască în lume. Prietenii se schimbă, familia se schimbă, se schimbă el pe sine, se schimbă totul. 

[...] Băi, fii atent la mine. Vreau să-mi promiți că nu se schimbă nimic în relația noastră după ce o să afli ce am de spus. Te rog eu din suflet, promite-mi lucrul ăsta, altfel jur că nu-ți mai spun nimic, niciodată. [...]

Acest tot în schimbare e asumat fără ezitări. E primit cu brațele deschise, uneori conștient, alteori inconștient. E un carusel al vieții în care rămâne doar sentimentul de #confuzie și gândul că nu ai cum să te ascunzi de greșeli.

[...] Nu suntem nici pe facebook, să ne edităm postarea dacă am greșit, nici la facultate, să ne dăm restanțele și să încercăm să nu o dăm în bară a doua oară. [...]

E fix momentul în care realizezi că asumarea înseamnă defapt fericirea supremă. Asumarea aduce liniște și momente de repaos. Momente pentru tine să reconsideri lucrurile, să înțelegi, să te pregătești pentru pasul următor. 

[...] E momentul ăla când îți bagi pula în orice ai crezut până atunci că te face fericit și rânjești cu gura până la urechi, realizând că asta e fericirea supremă. [...]

Lumea a reușit să se schimbe, schimbând odată cu ea până și iubirea. Iubirea devine și ea un sentiment #confuz. Și aici trebuiesc clarificate niște lucruri cu tine însuți. Pe cine iubești și în ce fel, de ce iubești și cum decizi cu adevărat că există iubire. David își răspunde la toate întrebările astea după multe rateuri transformate în lecții. 

[....] Iubirea are puterea să ignore nesimțirea, ignoranța și indiferența unui om. Iubirea nu-și are niciodată sfârșitul înainte să înceapă. Un drum la morgă îți poate scoate în cale viața. Viața căreia îi datorezi fericire. Pentru că,vezi tu, noi... oamenii suntem datori. Cu iubire, toleranță și acceptare.[....]

Ca să înțelegeți de ce mi-a placut atât de mult romanul ăsta am să vă las un ultim citat. 

[...] Uneori, în momentele în care spui că vrei să fii singur, chiar îți dorești din tot sufletul să fii doar tu cu tine, să porți lupta aia bărbătește, unu la unu, fără ajutorul cuiva. Să te învingi pe tine ca inamic. Pentru că nu ai nevoie de galerie și nici de ostași într-un război pe care-l duci de unul singur, împotriva ta. [...]


Mi-a plăcut enorm #confuz pentru că nu a fost o lamentare. Nu a fost o plângere despre băi ce situație nasoală am, hai să povestesc cuiva. #confuz a fost lupta lui Alex. O luptă pe care a câștigat-o cu brio. A avut de toate: personaje minunate, un capăt și un final, ambele foarte bine conturate, momente hazlii, sau tragice mascate cu umor și lecții de viață.

#confuz așa cum spunea și Alex e visul unui om iar tu, cititorule, îl ai în mână. Ai un suflet între palme. Ai grijă ce faci cu el, pentru că viața asta e și lupta ta. 






















duminică, 14 mai 2017

Viața dincolo de moarte - John Green - Sub aceeași stea


Titlu - Sub aceeași stea
Autor - John Green
Editura - Trei 
Anul apariției - 2013
Nr de pagini - 306 
Rating - 4/5 (Recomand) 


Pe John Green mi-am dorit să îl citesc de foarte mult timp. Am tot amânat, citind diferite recenzii, ascultând diferite voci. Îmi pare însă bine că l-am citit abia acum. Nu eram departe de a renunța după primele pagini, mă gândeam cât de neoriginal va fi scrisă toată povestea și cât de incomodă va fi lectura acestui roman pentru mine. Romanul însă e o adevărată binecuvântare. 

Sub aceeași stea este romanul care mizează pe puterea dragostei de a revela plăcerea vieții. Hazel Grace și Augustus Waters sunt doi adolescenți de șaisprezece respectiv șaptesprezece ani. Amândoi suferă de cancer, dar fiecare în felul său. Aici cred că m-am convins cât de bun poate să fie Green. 

Hazel suferă de cancer pulmonar. Experimentează atât viața cât și moartea în felul ei, așa cum o face și Augustus, care suferă de cancer osos. Hazel e zeița vieții, cea care reușește să domine moartea, cea care se impune în fața vieții. Deși are doar șaisprezece ani, dă dovadă de o maturitate incredibilă. Maturitatea emoțională pentru că reușește să îl iubească pe Augustus conștientizând sfârșitul, maturitatea de a-și asuma această tragedie a morții, iar maturitatea spirituală o atinge datorită bolii. O adevărată eroină, care și atunci când durerea e la cote maxime îi diminuează intensitatea. 

[...] Cand buzele lui intredeschise le-au intalnit pe ale mele, am inceput sa simt ca-mi pierd sufletul intr-un mod nou si fascinant. Spatiul din jurul nostru s-a evaporat si, pret de o secunda ciudata, chiar mi-a placut de corpul meu, chestia asta ruinata de cancer, cu care petrecusem ani la rand tarandu-o dupa mine, parea brusc sa merite zbaterea, sa merite tuburile din piept si branulele si tradarea fizica, neincetata a tumorilor. [...]

Augustus este exact opusul. Este zeu al morții. Complexitatea personajului nu se atinge decât în moarte. Cât a fost în viața a luptat pentru Hazel, pentru iubirea ei, pentru fericirea ei, pentru ei doi. Însă a pierdut în fața morții. Chiar și așa, dincolo de moarte, Gus este cel care luptă împotriva destinului. Transcede moartea, încercând să o aducă pe Hazel mai aproape de îndeplinirea dorințelor sale. Pentru că nu a trăit suficient alături de iubita sa, încearcă dincolo de limitele posibile să aducă binele în viața ei.

[...] Teama de uitare este altceva, teama că nu voi mai putea da ceva în schimbul vieții mele. Dacă nu-ți trăiești viața în slujba unui bine mai mare, trebuie cel puțin să mori în slujba unui bine mai mare, înțelegi? [...]

John Green transpune cu fidelitate realitatea în cuvinte. Spune o frumoasă poveste despre lupta împotriva sinelui, împotriva vieții, împotriva restricțiilor, împotriva tuturor. E genul de carte urlet și tăcere. Pagini la care trebuie să taci, altele la care să urli. 

[...] Trăim într-un univers devotat creației și eradicării conștiinței. Augustus Waters nu a murit după o îndelungată luptă cu cancerul, A murit după o îndelungată luptă cu conștiința umană. [...] 


Mi-a plăcut foarte mult romanul asta și cred că încep să fac o pasiune pentru romanele lui Green, dacă se dovedesc a fi tot la fel de bune. Am fost surprinsă de calitatea romanului, surprinsă de faptul că eu, personal, nu îl pot încadra pe John în categoria romancierilor de duzină. Construcția personajelor a fost impecabilă, acțiunea se prestează subiectului, documentarea a fost și ea de rang superior.

Spuneam la început că am fost pregătită să îl abandonez. Da, este adevărat, dar nu din cauza poveștii, a conținutului, ci din cauza traducerii. Asta cred că e singurul aspect deranjant, traducerea. În primele pagini mi s-a părut cam superficială, neîngrijită. Următoarele romane cred că le voi citi în limba engleză. 

John Green, bine ai venit în viața și în biblioteca mea! Romanul primește 4/5 chocolate books și o călduroasă recomandare. 










sâmbătă, 6 mai 2017

Despre simplitate în literatura chiliană - Isabel Allende - Despre dragoste și umbră


Titlu - Despre dragoste și umbră 
Autor - Isabel Allende
Editura - Humanitas fiction 
Anul apariției - 2015
Nr pagini - 260 
Rating - 2/5


Multumesc Humanitas Fiction pentru exemplar! Pe voi, dragi cititori, romanul va asteaptă aici.



ISABEL ALLENDE, nepoata fostului preşedinte chilian Salvador Allende, s-a născut pe 2 august 1942 la Lima, în Peru.
Îşi petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani şi lucrează ca ziaristă.


Este fascinant să descoperi sciitura autorilor spanioli. Fie că vin din Chile sau Columbia, literatura spaniolă are ceva al ei, nefiresc de frumos. M-am bucurat de romanul acesta așa cum m-am bucurat și de numeroasele romane ale lui Gabriel Garcia Maquez. 

Romanul nu debordează de situații care mai de care mai alerte, ci este o curgere lină, calmă, înșiruire molcomă de evenimente. De la astfel de romane trebuie să ne așteptăm la două lucruri - personaje numereroase și multiple planuri narative. 

Isabel Allende construiește lumea romanului punând accentul pe familie, iubire și ură. Primul personaj cu care facem cunoștință este Irene Beltrán, fica văduvei Beatriz Alcantára. Irene deși este logodnica ofițerului Gustavo Morante, cadru militar respectat, fata nu se comportă deloc ca atare. Se opune cu desăvârșire planurilor mamei de-a o transforma într-o adevărată doamnă din înalta societate. Irene este însă veselă, cu capul în nori, îndrăgostită de viață și de jurnalism. 


[...] "Zice că are de lucru si face ce-i tună, jurnalismul mi s-a părut mereu o afacere suspectă, ceva potrivit pentru niște nimeni în lume, dacă logodnicul ei ar ști ce face Irene n-ar accepta căci viitoarea soție a unui ofițer de armată nu-și poate permite asemenea lux, de câte ori nu i-am zis?"[...]

Dacă primul plan narativ o urmărește pe Irene, al doilea înglobează viața familiilor Ranquileo și Leal. Ambele femei, Digna  și Hilda, aduc pe lume fete. Ce se întâmplă cu destinele celor două fete nu am să dezvălui eu aici, ci vă las pe voi să citiți romanul. 

Al treilea plan narativ ne îndrumă către o posibilă idilă între Irene și Francisco Leal. Despre Irene știa doar că este "o ziaristă care scrie foarte îndrazneț". Când pătrunde în redacția revistei află și cum arată aceasta, îndrăgostindu-se aproape instantaneu, ajungând să o însoțească peste tot, ajutând-o cu proiectele revistei. Însă nici un sentiment nu se nutrește în sufletul fetei față de bunul Francisco. 

[...] Era prietena lui , nu simțea nici o atracție erotică pentru el, așa că era de preferat să nu o bruscheze, să aștepte ca dragostea să o cuprindă treptat, așa cum îl cuprinsese și pe el. [...]
Isabel Allende spune povestea unei țări distruse de războiul civil, unde iubirea încearcă să își facă loc printre focurile de armă, drame, pierderi, suferințe și restricții. O Spanie învinsă la nivel moral de către un sistem politic nedrept. 


[...]  Dacă nu-i omorâm noi, o să ne omoare ei, așa spun coloneii, ucizi sau mori, așa-i la război, asta-i jocul, așa că trage-ți bine nădragii și nu tremura, nu gândi, nu simți și mai ales nu privi în ochi, că dacă faci asta te-ai ars. [...]

Nu m-a surprins cu nimic romanul Despre dragoste și umbră. Dar probabil pe cei neobișnuiți cu stilul intenționat stângaci al autorilor spanioli îi va fascina. E o lectură ușoară, se citește repede dar în același timp necesită și puțină atenție din cauza personajelor numeroase și a succesiuni evazive a planurilor. 

Deși Isabel Allende încearcă să pătrundă în sufletul zbuciumat al  societății, personal am simțit insuficiența detaliilor, ale descrierilor ce puteau contura mai bine psihicul personajelor sub presiunea unui război în floare. Ca o mică concluzie, ceea ce a trimis în lume scriitoarea noastră pentru mine rămâne un simplu exercițiu literar dar cu potențial major de-a atinge valorile unei literaturi importante. 

Îi ofer totuși două chocolate books - una pentru că mi-au plăcut caracterele puternice ale lui Irene și Francisco iar ce-a de-a doua pentru efortul depus în redarea subiectului. 







luni, 1 mai 2017

Umanizare prin lectură - Arthur Golden - Memoriile unei gheișe


Titlu - Memoriile unei gheișe 
Autor - Arthur Golden 
Editura - Humanitas Fiction
Colecția - Raftul Denisei
Nr pagini - 503
Anul apariției - 2014
Rating - 5/5 (Recomand) 


Mulțumesc Editurii Humanitas Fiction pentru prezentul exemplar! Îl puteți achiziționa de aici

Cred că toată lumea știe deja că sunt o mare fană a culturii japoneze. De foarte mult timp îmi doream să citesc romanul ăsta și iată că însfârșit s-a întâmplat. Haideți să aflăm împreună mai multe. 

Cu siguranță că atunci când ne gândim la Țara soarelui răsare, o asociem deseori cu diverse lucruri. Cel mai des asociem Japonia cu animeurile sau cu gheișele. Dar ce este cu adevărat o gheișă? 

Pentru niponi, gheișele sunt adevărate simboluri de putere, de senzualitate, de bogăție, de perfecțiune. 

[...] Numai cele mai promițătoare și frumoase gheișe sunt încurajate să se specializeze în dans și nimic, în afară de ceremonia ceaiului, nu se poate compara cu bogăția tradiției sale. [...]

O gheișă nu este o simplă femeie pe care o poți cumpăra asemeni unei prostituate. Este o artistă.

[...] Trebuie să ții minte că o gheișă, mai presus de orice, este actriță și amfitrioană.[...]

Pe langă chinuitoarele ore petrecute în fața oglinzii pentru a-și realiza machiajul impecabil, o gheisă trebuie să învețe numeroasele arte. Spre exemplu - arta ceaiului, arta dansului și cântatul la Shamisen (instrument muzical tradițional japonez cu trei coarde, având o cutie de rezonanță relativ mică în comparație cu gâtul său). 


[...] Când aveam lecții de shamisen, de exemplu, eram corectate dacă nu foloseam limbajul cel mai potrivit, dacă foloseam un accent regional și nu dialectul din Kyoto, dacă stăteam cocoșate sau mergeam dizgrațions. [...] 


Am tot auzit de o perioadă încoace vorbindu-se de reading slump. Puteam să jur că e doar un moft, că așa ceva nu există, că poți citit oricât fără să simți nevoia unei mici pauze. La fel cum puteam să jur că eu nu o să experimentez niciodată așa ceva. Ei, bine! Clar, m-am înșelat. Memoriile unei gheișe a reușit să îmi aducă reading slump-ul în poarta sufletului iar după o mică perioadă tot ea să îl alunge. Asta e definiția perfectă a cărților geniale.

Ca să trasăm în linii foarte mari la ce trebuie să vă așteptați de la romanul asta vă spun doar câteva cuvinte - familie, tradiție, chin, iubire, artă. 

Viața lui Chiyo Sakamoto și a surorii ei Satsu, se desfășoară într-un mic sătuc de pescari, numit Yoroido. E deja înțeles că familia nu este una tocmai înstărită, precum familiile din orașele mari ale Japoniei. 


[...] "Am hotărât că micuța noastră casă trebuie să se fi simțit jignită de oceanul care-i strănuta din când în când în față și se lăsase pe spate, încercând să se ferească."[...]


Cu tradiția, cele două fete fac cunoștință abia în clipa în care Domnul Bekku le aduce în Kyoto, cartierul gheișelor. La doar nouă ani, atât Chiyo cât și Satsu au să cunoască chinurile prin care au trecut anterior toate femeile familiei Sakamoto. 


[...] "În primele zile printre străini, nu cred că m-aș fi putut simți mai rău nici dacă mi-aș fi pierdut mâinile și picioarele, nu familia și căminul."[...]

Satsu este vândută unei okiya fără renume dar unde reușește să se descurce destul de bine, spre deosebire de sora ei mai mică. Chiyo însă este vândută okyiei Nitta, una din renumitele case de ceai ale Japoniei. Cu toate aventajele direct în fața ei, copila lupta să își regăsească sora și merge numai împotriva curentului, acumulând datorii imense. 

Nenumăratele chinuri din partea lui Hatsumomo și dragostea față de un anume bărbat o aduc pe Chiyo pe calea cea dreaptă. Când în calea ei apare Președintele, însoțit de una din gheișele sale, atunci micuța realizează adevărata importanță și prestigiul unei gheișe. Abia acum realizează că a fi gheișă înseamnă redarea libertății pe care a pierdut-o. 


[...] "Pentru o frântură de clipă, mi-am imaginat o lume cu totul diferită de cea pe care o cunoșteam, o lume în care să fiu tratată nepărtinitor, poate chiar cu bunătate - o lume în care tații nu își vând ficele. [...] 

Însă Președintele nu este singurul soare zâmbitor din viața ei. Mameha, gheișa rivală lui Hatsumomo, o acceptă pe Chiyo drept soră mai mică. Fără ajutorul ei probabil nu ar fi depășit niciodată statutul de servitoare a okiyei Nitta și nu și-ar fi permis niciodată plata datoriilor acumulate. 


[...] Îi mulțumeam pentru ... ei bine, pentru ceva ce nu sunt sigură că pot explica, nici chiar acum. Pentru că-mi arătase că pe lume există și altceva decât cruzime...[...]

Necazurile provocate de Hatsumomo nu se opresc nici acum, dar alături de Mameha viața devine puțin mai ușoară. Să trăiești devine o adevărată artă dar și o dulce otravă. Să aparți tuturor, înainte să simți că îți aparți tie. 


[...] Un copac poate părea la fel de frumos ca întotdeauna,dar când observi insectele care-l infestează și vârfurile crengilor înnegrite de boală, chiar și trupul începe să-și piardă din splendoare.[...]


Dacă iubiți cultura japoneză, tradiția, arta și vreți să știți mai multe despre chinurile transformări, ale evoluției, romanul ăsta e numai bun. Este un roman general valabil de transformare umană. Fluxul acțiunii este lin, discursul minunat, personajele atent conturate, situații pline de emoții.

Recomand din suflet romanul. Îi ofer cu toată inima 5 chocolate books. 








vineri, 21 aprilie 2017

Primele apariții din #HergBenetPassport


Herg Benet a lansat recent colecția de cărți Herg Benet Passport. Toate titlurile sunt traduse de autorii editurii cu mult drag și suflet. Să le descoperim împreună. 
Primele traduceri sunt disponibile pe site-ul editurii și în libăriile partenere. 

„Acest cântec neîmblânzit”, este prima carte din seria de două romane „Monștrii din Verity” de Victoria Schwab, în traducerea lui Flavius Ardelean (autorul cărților de proză scurtă Acluofobia și Bizaroproze și seriei de cărți Miasma). 

Prolog 

Nimic nu poate asigura liniștea într-un oraș frânt de război, într-un oraș copleșit de monștri. În acest extraordinar roman fantasy urban al aclamatei autoare Victoria Schwab, o tânără adolescentă trebuie să aleagă între calea eroinei sau cea a nelegiuiților, între cea a prieteniei sau a adversarilor, totul cu riscul de a înclina balanța întregului viitor al propriei sale lumi. „Acest cântec neîmblânzit” a ajuns încă din prima săptămână de la lansare pe locul întâi The New York Times Bestsellers List, iar drepturile de ecranizare au fost deja achiziționate de către Sony Entertainment.

Victoria Schwab creează cu măiestrie atmosfera unei metropole tulburate și efervescente, în care eroii sunt puși în fața luptei cu monștrii de pretutindeni – atât cei care îi copleșesc în jur, cât și cei dinlăuntrul lor…

A doua carte din colecția Herg Benet Passport se numește „Anomalii” de Colette Freedman și Sadie Turner, în traducerea Laurei Nureldin. 

Prolog

În viitor, nu mai există boală. Nu mai există război. Nu mai există nemulțumire. Toți cetățenii sunt membri supuși ai Guvernării Globale. Însă o singură vară este pe cale să schimbe totul. Keeva Tee tocmai a împlinit cincisprezece ani. Este pe punctul de a pleca în multașteptata excursie la Tabăra Monarch, pentru a primi imprimarea celui care i-a fost desemnat partener de viață. Dar în clipele fericite și lipsite de griji petrecute în Comunitatea Oceanică a auzit și zvonurile de temut despre “anomalii” – cetățeni care nu pot fi imprimați. Iar când Keeva ajunge la Tabăra Monarch, cel mai întunecat coșmar al ei devine realitate – este și ea o anomalie. Din acel moment, începe să se îndoiască de toate convingerile din trecut. Dacă libertatea și individualitatea au fost sacrificate de dragul siguranței? Găsind un avertisment scrijelit sub patul din tabără, Keeva începe să înțeleagă: revolta va fi pedepsită, dezacordul nu este o opțiune, iar răzvrătiții vor fi anihilați.

Am așteptat această colecție cu sufletul la gură. Sper să ne bucurăm împreună de aceste titluri aduse pentru noi de peste mări și țări. Spor la lectură! 




sâmbătă, 15 aprilie 2017

Dacă aș rămâne - Carte vs Film

Dacă aș rămâne - Carte vs Film. 



Despre cartea lui Gayle Forman am povestit aici. Acum o să vorbim mai mult despre film. Mi-am pierdut două ore incredibile din viața uitându-mă la asta! Ținând cont că este regizat după un scenariu oribil, al cărții evident, nici filmul nu a fost o capodopera. 

Cloe Grace Moretz - Actrița născută pe 10 Februarie 1997, în Atlanta, Georgia, (USA) este cea care îi dă viață personajului Mia HallEste bucățică ruptă din raiul adolescentelor. Priviri mereu pierdute, alergătură din stânga în dreapta, zbatere fără autenticitate, momentele de rebelitate înlocuite cu brio de timiditate, pe toate le redă Cloe Moretz atunci când intră în pielea Miei Hall. Oribil personaj! 


Jamie Blackley sau Adam, iubitul Miei Hall. O alegere mai bună nici că se putea. Jamie s-a născut pe 8 Iulie 1991 în Douglas, Marea Britanie. Adam este singurul personaj din tot filmul asta care pare că știe unde se află, de ce este acolo și ce trebuie să joace. Este tânăr, rebel, îndrăgostit de muzică și de Mia. Singurul care își asumă conștient rolul, singurul care lasă amprenta unor trăiri emoționale autentice. O mare bucurie! 


După ce am prezentat personajele, zic că e cazul să aruncăm un ochi și asupra acțiunii. Vioară, accident, inconștientă, comă, prieteni, plânsete, moarte. Câteva cuvinte la întâmplare ce descriu în linii mari acțiunea filmului. Cei care au citit deja cartea știu despre ce vorbesc, pentru cei care nu au citit-o încă, nu pierdeți nimic. 

În concluzie și după film m-am ales cu același gust amar. A fost o mare dezamăgire. Însă merită să urmărim evoluția celor doi tineri actori. Nu este ușor să joci roluri proaste cu atâta credibilitate. 




joi, 6 aprilie 2017

Fata de la nord de ziuă - Alexandru Voicescu - Realismul magic în proza contemporană


Titlu - Fata de la nord de ziuă
Autor - Alexandru Voicescu
Editura - Herg Benet 
Anul apariției - 2016
Nr de pagini - 270 
Rating - 5/5 


Multumesc Herg Benet pentru exemplar! Vă recomand din tot sufletul să îl achiziționați, citiți, recitiți! Click aici! 

Am preferat să nu recitesc Malad, cartea cu care a debutat Alexandru Voicescu, înainte de a face recenzia acestei cărți din motive ce țin de obiectivitatea recenziei ce va urma. Pentru a intui talentul lui Alexandru trebuie să vă spun în primul rând că este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității din București. Iar dacă vă așteptați să fie o lectură ușoară, ei bine, clar nu este! Romanul ăsta atinge grandoarea operelor borgesiene și cade într-un plăcut stil baroc. 

Gérard - un profesor francez de istorie a artei decide să se retragă o perioadă în nordul îndepărtat al Europei, printre fiordurile Norvegiei pentru a-și găsi liniștea după moartea soției. Liniștea pe care o caută se transformă treptat în traumă. Gérard suferă un accident misterios, în urma căruia ajunge să fie prizonier între zidurile colegiului Angello, un colegiu destinat tinerelor pasionate de modă, a căror deviză este Sine Anima. 

Ne lovim din start de un atare realism magic, de un tip de fantastic ce ține atât de temporalitate cât și de spațialitate, drept pentru care asemănarea cu povestirile lui Borges nu este una întâmplătoare.  

[...] Degetele începură din nou să îi tremure încet. 13 a fost ziua în care s-a întâmplat, a fost ziua de miercuri care i-a schimbat definitiv viața. Nu, nu ziua în care a murit, aceea a fost alta, ci ziua în care s-au cunoscut. [...]

Colegiul pare că a suspendat orice lege ce ține de timp. Este conceput fără ferestre, cu lumina mereu artificială a neoanelor aprinse în permanență, de un alb imaculat, în așa fel încât e greu să deosebește ziua de noapte. 

[...] Pentru că vă aflați într-o buclă din care nu veți putea ieși fără ajutorul fetei care v-a condus de la bun început. Iar fata nu ar fi putut să vă găsească dacă nu ați fi suferit o traumă psihică. Așa funcționează perimetrul colegiului. Nu veți găsi ieșirea și veți fi prins aici pentru totdeauna. [...]


Dacă pănă în acest punct am remarcat succesiunea de voci, întâi vocea personajului masculin, succedând cea feminină, acum remarcăm o subtilă succesiune de planuri. 

Primul plan este cel al Norvegiei actuale ce cuprinde căutarea fetei misterioase și încercarea de recuperare a dragostei pierdută, în timp ce al doilea plan surprinde o temă de influență barocă cu toate caracteristicile ei, tema dublului. Suntem deja catapultați în Franța secolului XX, mai exact 1931. Acolo unde găsim aparent un alt Gérard, și o altă fată care acum poartă numele de Môme ( Fata în limba franceză). De aici putem avea certitudinea că cercul este complet și căutarea a luat sfârșit, odată cu ea sfârșind și romanul. 

Am adorat romanul ăsta, iar acum că s-a terminat mi-au mai rămas doar lacrimile, până la o viitoare recitire. Alexandru Voicescu a reușit impecabil să contureze superficialitatea prezentului dar și a trecutului prin antitezele dintre lumină și întuneric, alb și negru, superficialitate și complexitate, simț și lipsa acestuia, viață și moarte. A reușit cu talentul marilor scriitori să dea viața unor caractere unice. Un roman capabil să schimbe fața literaturii contemporane.