miercuri, 7 februarie 2018

Topul cărților romantice pentru luna Februarie



Dragilor iată că aproape a trecut și prima săptămână din luna februarie sau luna dragostei, așa că am zis să fac un top cu cărți numai bune de citit în această perioadă. Aștept cu drag în secțiunea de comentarii să îmi spuneți ce cărți ați citit deja din lista de mai jos sau ce cărți vă doriți să citiți în această perioadă. 


1. Soția călătorului în timp - Audrey Niffenegger 

Când Henry a cunoscut-o pe Clare, ea avea șase ani, iar el avea treizeci si șase. S-au căsătorit când ea avea douăzeci și trei, iar el avea treizeci și unu. Pare ciudat, dar nu e, pentru că Henry este unul dintre primii oameni diagnosticați cu cronoafecțiuni: din când în când ceasul lui genetic se resetează și se trezește aruncat în viitorul sau în trecutul său. Cu aceasta au să se înfrunte cei doi eroi ai romanului, un bibliotecar și o studentă la arte, cu aceasta are de luptat dragostea lor.

2. Apă pentru elefanți - Sara Gruen 

Primul rând: „Am nouăzeci de ani. Sau nouăzeci și trei. Ori una, ori alta“. Ultimul rând: „Pentru moșneagul ăsta, circul e casa lui“. Între cele două rânduri se desfășoară povestea fascinantă a tânărului Jacob Jankowski, care în anii '30 își face ucenicia vieții într-unul dintre cele mai vestite circuri americane. Angajat să aibă grijă de animale, Jacob va descoperi sub marea cupolă un univers cu personaje bizare si fascinante, dar cu reguli rigide ca ale unei caste. Însă va afla deopotrivă că circul nu înseamnă numai strălucire și culoare, paiete și magie, râsete și ropote de aplauze, ci și animale maltratate, artiști în mizerie încercând să uite sordidul cotidian cu ajutorul alcoolului de contrabandă, violență și prostituție, suferința și tragedii, incertitudini și spaime. 

3. Amantul japonez - Isabel Allende 

O dublă poveste de dragoste, la distanță de mai bine de jumătate de secol, se dezvăluie treptat în Amantul japonez. Scris cu aceeaşi atenţie pentru amănuntul istoric şi profundă înţelegere a personajelor care au constituit dintotdeauna marca lui Isabel Allende, romanul Amantul japonez semnalează întoarcerea autoarei la povestea clasică, de largă respiraţie, fiind totodată un omagiu emoţionant adus sufletului omenesc şi stăruinţei în dragoste, într-o lume a necontenitelor schimbări.

4. Jane Eyre - Charlotte Bronte 

Jane este o eroină neobişnuită, o orfană micuţă şi urâtă. În perioada şederii sale într-un cămin pentru copiii nobililor săraci, Jane este educată să devină profesoară pentru copiii aristocraţilor, îşi însuşeşte toate talentele pe care fetele nobile trebuie să le afişeze pentru a impresiona potenţialii soţi:dans, pictură, croşetat, limba franceză. De asemenea, are principii solide, este independentă şi incoruptibilă. Jane este imediat aruncată în lumea reală a iubirii ilicite. Prima ei slujbă este aceea de institutoare a micuţei Adele, pupila unui nobil de ţară, Edward Rochester. Rochester are treizeci şi cinci de ani, o mină mohorâtă, privirea încruntată şi o fire irascibilă. Cu Jane se poartă uneori sever şi distant, iar alteori o tachinează sau îi face confidenţe.
5. Seria Crossfire - Sylvia Day 
Gideon mă numește Îngerașul lui, însă el este cel care reprezintă un miracol pentru viața mea. El este războinicul meu minunat și rănit, atât de hotărât să se lupte cu demonii mei, în vreme ce refuză să și-i înfrunte pe ai lui. Jurămintele pe care le-am schimbat ar fi trebuit să fie legătura care să ne apropie tot mai mult, dar în schimb au deschis răni vechi, au expus dureri și incertitudini adânc îngropate și au atras dușmani aprigi care pândeau din umbră.
6. La răsărit de eden - John Steinbeck 
La rasărit de Eden re-creează povestea biblică a lui Cain și Abel în decorul Vaii Salinas din California. Romanul, a cărui acțiune se întinde din timpul Războiului Civil american până la sfârșitul Primului Război Mondial, urmarește conflictele dintre două generații de frați, începând cu Adam și Charles Trask.

7. The notebook - Nicholas Sparks 
Allie Hamilton și Noah Calhoun s-au întâlnit într-o seară la carnaval și se îndrăgostesc. Părinții ei nu consimt legătura fiicei lor, deoarece familia lui Noah nu este suficient de bogată și cunoscută, și hotărăsc să se mute departe, cât mai departe de Noah. Allie a așteptat mult timp ca Noah să îi răspundă la scrisori, dar după mai mulți ani hotărăște să se logodească cu Lon, un chipeș soldat american. Măcinată încă de dragostea pe care o nutrește față de Noah, Allie decide să îi facă o vizită acestuia și constată că sentimentele lor sunt încă vii. Acum este momentul ca Allie să aleagă între Noah și proaspătul ei logodnic.
8. Parfum de curtezană - Sawako Ariyoshi 
La sfârșitul erei Meiji, într-un sat pierdut în mijlocul lanurilor de orez, destinul a trei generații de femei pare să urmeze ritmul imuabil al vieții la tara. Însă, în clipa în care frumoasa văduvă Ikuyo, mama lui Tomoko și fiica Tsunei, se recăsătorește cu fiul căpeteniei satului, totul pare să-și iasă din matcă. Atrasă de mirajul orașului, tânăra pereche părăsește casa părintească. Tokio le va zdrobi repede speranțele, iar frivolitatea lui Ikuyo va împinge familia spre dezonoare. 
9. Îți voi dărui soarele - Jandy Nelson 
Jude și fratele ei geamăn, Noah, sunt extrem de apropiați. La vârsta de treisprezece ani, îl găsim pe Noah, un băiat singuratic, retras, care desenează întruna și care se îndrăgostește de carismaticul băiat din vecini, în vreme ce neastâmpărata Jude este plină de semne de bună purtare, se dă cu un ruj roșu aprins și vorbește întruna, ca pentru amândoi.
Trei ani mai târziu, însă, la șaisprezece ani, Jude și Noah de-abia își mai vorbesc. Între cei doi gemeni s-a petrecut un lucru care a reușit să-i trimită pe fiecare pe căi diferite și dramatice în același timp… asta până când în viața lui Jude își fac apariția un băiat chipeș, arogant și distrus, și încă o persoană – o forță nouă și imprevizibilă.
10. Eleanor and Park - Rainbow Rowell
Deşi sunt suficient de deştepţi să ştie că prima iubire nu durează, Eleanor şi Park au curaj cât să vrea s-o trăiască până la capăt, nu doar în ce are ea mai serios, ci şi în ce are mai amuzant, mai naiv şi mai stângaci.




Astea sunt dragilor cărțile recomandate de mine pentru luna februarie. Nu uitați să lăsați un gând în secțiunea de comentarii.  

miercuri, 24 ianuarie 2018

Social dramatic - După ce te-am pierdut - Jojo Moyes


Titlu - După ce te-am pierdut 
Autor - Jojo Moyes 
Editura - Litera 
Nr pagini - 396
Anul apariției - 2016 
Rating - 5/5 ( Recomand) 

Am fost atât de încântată când am primit cele două volume scrise de Jojo Moyes. Literalmente tremuram, nu știam cum să reacționez, îmi venea greu să cred că le țin în brațe.

Înainte să te cunosc, primul volum, dar și cel de-al doilea După ce te-am pierdut, mi-au umplut inima de bucurie, mi-au frânt inima, mi-au dat atâtea emoții de trăit încât sunt ferm convinsă că nici un alt roman ce stă sub semnul romanceului nu m-ar putea face să le retraiesc pe cele dintâi emoții produse de această splendidă scriitură. 

Am adorat construcția personajelor. Treena, Louisa, Will, Sam, Lily sunt atât de umani, atât de simpli, dar totuși atât de complicați.

Louisa este vocea principală a cărții, este cea care dă tonul vieții sau cea care te coboară în cele mai adânci neguri ale ființei,este protagnista care te prinde de mână și te tărăște prin toată viața ei, de parcă a ta nu ar fi suficientă. 


 "Crezi că e doar un moment de cotitură din viața ta pe care trebuie să îl depășești,nopți nedormite, amintiri, nesfârșita derulare a evenimentelor din mintea ta, întrebându-te dacă ai procedat corect, dacă ai spus ce trebuia, dacă ai fi putut schimba lucrurile". 

Din teribila pierdere  a lui Will, Louisa face un motiv de auto-izolare, un motiv de a evita orice contact social, pentru că un astfel de gest se simțea ca un groaznic act de trădare față de Will, bărbatul care nu și-a iubit atât de mult viața.  Este cea care își sacrifică întreaga existență pentru a aduce liniște și bunăstare în viața tuturor, mai puțin în a ei. 

Mă mulțumesc numai cu informațiile astea despre romanceul cărții, pentru că despre subiectul ăsta puteți citi în recenzia precedentă (aici). 

Am să trec mai departe la un alt unghi foarte important pentru mine. Jojo Moyes a descris atât de fidel condiția femeii în societatea actuală în romanul ăsta încât îmi vine să plang numai gândindu-mă. 

Louisa este cea mai importantă piesă de puzzle, este feminină, este bucuroasă, este dezinvoltă, este curajoasă, este iubitoare, este morocănoasă, este femeia ideală, femeia care își judecă și analizează lucid acțiunile. 


Vreau să le spun că o să îmi fie bine în apartamentul meu. Vreau să continui să muncesc și să mă întorc acasă, și să nu mă gândesc la nimic până la următoarea tură de noapte. Vreau să-i anunț că nu mă pot întoarce la Stortfold pentru a fi iar fata care am fost. Nu vreau să trec pe lângă casa lui Will în fiecare zi, să mă gândesc că ceea ce am trăit va rămâne pentru totdeauna acolo, în ființa mea. 


Treena este sora mai mică, dispusă să trăiască pe spatele surorii ei, este inconștientă, este imatură, este exact opusul surorii sale. 

Mama celor două fete este exact femeia zilelor noastre - supusă, convinsă că nu există viață înafara căsniciei, că nu are dreptul să se distreze decât langă soțul ei, că tot ce poate să facă o femeie normală, fără constrângeri îi este interzis. Dar lucrurile nu rămân așa. Deja femeia adultă intră în contact cu niște așa zise lecții de "feminism" ... eu prefer să le spun lecții de normalitate. Abia în urma acestor cursuri, femeia începe să își aloce puțin timp pentru ea, pentru ieșiri, puțin timp să respire. 

Pe partea tabloului masculin povestea se repetă. Două personaje sunt inconștiente de minunile vieții - Will și Tatăl Louisei, în timp ce Sam contrabalansează situația, el fiind prin excelență un personaj lucid, activ, social și curajos, asemeni Louisei. 

O poveste de viață mirobolantă, un carusel de emoții, o poveste de dragoste pe care să nu o uiți curând, o lectură ce mi-a făcut plăcere până la ultimul punct. O recomand din suflet. 






miercuri, 17 ianuarie 2018

Despre sacrificiul dragostei - Jojo Moyes - Înainte să te cunosc


Titlul - Înainte să te cunosc 
Autor - Jojo Moyes 
Editura - Litera 
Colecția - Blue Moon
Nr pagini - 398 
Anul apariției - 2016 
Rating - 5/5 


Când am primit cartea asta tremuram efectiv. O priveam si nu îmi venea să cred că o țin în mână. Îmi venea să țip de fericire. 

Înainte să o citesc, văzusem deja Me before you, furasem deja startul. Cu toate astea, povestea dintre coperțile cărții nu a încetat să mă surprindă și să-mi sfâșie inima. 

Jojo Moyes face din protagoniștii acțiunii adevărați eroi. Louisa Clark e o tânără cu gusturi ciudate, zice gura târgului, atunci când vine vorba de modă. Este o zeiță a timidității și inocenței, dar o eroină indestructibilă când vine vorba să își arate devotamentul și dragostea pentru Will Traynor. 

Irascibil, bogat, atrăgător și pasionat de trăit, tânărul Will suferă un accident cumplit în urma căruia se dezlănțuie infernul. De la escaladatul celor mai înalte vârfuri muntoase, se trezește paralizat în scaunul cu rotile. De la aventurile primejdioase pe cont propriu, Traynor ajunge dependent de toată atenția celor din jur.

Deși, uneori dragostea pare să fie soluția iar înțelegerea un remediu, nimic nu poate vindeca rănile și schimba deciziile unui corp rămas fără dorința de a mai trăi. Lou încearcă din toate puterile să îl reînvețe pe Will să trăiască, dar de data asta, dragostea nu este răspunsul. 

Am iubit atât de mult cartea asta, încât nu mai am cuvinte. Am iubit puterea Louisei de a accepta, de a ierta, de a iubi, de a conduce viața în direcții neașteptate. L-am iubit pe Will prin ochii Louisei pentru demnitate, pentru curajul de a rezista cu speranța că totuși vor exista și momente frumoase în infern. Cursul acțiunii a fost unul delirant, de la extaz la agonie și iarăși înapoi. Un cerc vicios atât de dulce. Mulțumesc Jojo Moyes pentru cartea asta! 

Cred că toată lumea se așteaptă la ce urmează... 5/5 chocolate books with all my heart! 







miercuri, 3 ianuarie 2018

Minunea - R.J. Palacio

Titlu – Minunea
Autor – R.J. Palacio
Editura – Arthur
Nr pag – 352
Colecția – Cărțile de aur ale copilăriei
Anul apariției – 2016
Rating – 5/5


Până acum, când spuneam „copilărie”, mă gândeam la povești în genul celor scrise de Hans Christian Andersen, astăzi mă gândesc la Minunea lui R.J. Palacio. O realitate dureroasă, brutală dar cât de poate de modernă, de actuală.

August, protagonistul cărții, are doar zece anișori și o malformație severă ce-l face să fie ocolit de întreaga societate. Nimeni nu vrea să stea lângă el, să îl atingă sau chiar să-i vorbească. Ajuns la școala Beecher, reușește să pășească înafara lumii cunoscute, într-un mediu nou, fără sora protectoare Via, fără grija părinților, complet singur într-o lume plină de necunoscut.

[...] Copiii din carte se tem că se vor infecta dacă ating o bucată de brânză veche și mucegăită de pe terenul de baschet. La școala Beecher eu sunt brânza mucegăită. [...]

R.J. Palacio crează o perspectivă unică, lăsând fiecare personaj în parte să nareze câte un eveniment. Minunea deși nu pare, este un roman cu o acțiune cronologică, bine asamblat, alcăuit din ceea ce par a fii însemnări din jurnalele unor puști de gimnaziu. Lanțul acțiunii deși frecvent întrerupt de vocea naratorilor secundari are o curgere uimitoare.

August este naratorul principal. Olivia intervine în planul secund, dezvăluind presiunea aflată pe umerii ei, atunci când este recunoscută ca fiind sora unui băiețel diform. Summer și Jack completează tabloul cu aventuri de pe scena teatrală a școlii. Justin, străinul nou intrat în lumea lui August descoperă normalitatea unei anomalii. Miranda  este vocea dragostei necondiționate, a prieteniei indestructibile, a legăturii eterne. Toți sunt mici piese de puzzle ce întregesc un tablou extraordinar.

[...] August este soarele. Eu, mama și tata suntem planete care gravităm în jurul soarelui. Restul familiei și prietenii sunt asteroizi și comete care se învârt pe lângă planetele care gravitează în jurul soarelui.[...]

Pentru unicitatea compoziției, pentru intensitatea emoțiilor, pentru simțul realității, pentru lecțiile despre prietenie, dragoste și compasiune, Minunea lui R.J. Palacio se bucură de 5 chocolate books.





marți, 19 septembrie 2017

„Unul dintre noi minte” de Karen M. McManus, toamna aceasta, la Herg Benet

Ca să o spun pe aia dreaptă, mereu am adorat Herg Benetul pentru lejeritatea adevarului pe care îl închid între coperțile fiecrei cărți pe care o lansează. Fie că e vorba despre adevărul singular, fie că este vorba despre adevărul universal, autorii Herg Benet reușesc cu brio să își pună pe tavă suflețelele frumoase, trimițându-ne bucăți din ei. 

A venit rândul colecției Herg Benet Passport să se alinieze colecțiilor Radical din 7 și Cărțile Arven, prin sinceritate, lejeritate, suspans și multe alte lucruri de care o carte este esențial să nu priveze cititorul. Așa că, se lansează toamna aceasta „Unul dintre noi minte” de Karen M. McManus, în traducerea Cristinei Nemerovschi.  

„Unul dintre noi minte” e povestea a ceea ce se întâmplă când cinci străini ajung în clasa de detenție a școlii, iar numai patru ies de acolo în viață. Fiecare este suspect, fiecare are ceva de ascuns.

Fii atent la toate detaliile și poate vei fi tu cel care va rezolva enigma:

Într-o după-amiază de luni, cinci elevi de la Liceul Bayview intră în camera de detenție.
Bronwyn, tocilara, va merge la Yale și niciodată nu încalcă vreo regulă.
Addy, prințesa, este frumoasa populară a liceului.
Nate, delincventul, este deja eliberat condiționat după ce a fost prins vânzând droguri.
Cooper, atletul, este starul echipei de baseball.
Și Simon, proscrisul, este creatorul unei faimoase aplicații de mobil care lansează bârfele fierbinți ale liceului.
Atâta doar că Simon nu mai iese de la detenție. La finalul orei în care cei cinci trebuie să-și ispășească pedeapsa, Simon moare. Potrivit anchetei, decesul nu este un accident. Luni moare, iar marți apar dezvăluiri senzaționale programate de el despre cei patru colegi care i-au fost alături în clipa morții, ceea ce îi transformă rapid în suspecți. Dacă nu cumva criminalul este altcineva și se află în libertate…
Toată lumea are secrete, nu? Ceea ce contează e cât de departe ai merge ca să le protejezi.


Karen M. McManus este licențiată în literatura engleză la College of the Holy Cross și are un master în jurnalism de la Universitatea Northeastern. Atunci când nu scrie sau lucrează în Cambridge, Massachusetts, McManus adoră să călătorească împreună cu fiul ei. „Unul dintre noi minte” este romanul său de debut, ajungând pe locul doi în lista New York Times Bestseller imediat după lansare și fiind în foarte scurt timp publicat în peste 20 de țări. Romanul va fi ecranizat în serial de către Universal Cable Productions.

În colecția Passport au mai apărut „Fata cea bună” de Mary Kubica 

și „Inima mea și alte găuri negre” de Jasmine Warga, ambele în traducerea Cristinei Nemerovschi, precum și „Dispariția din Silver Water” de Haylen Beck, în traducerea lu Flavius Ardelean.


marți, 22 august 2017

Interviu cu Alina Pavelescu



Alina Pavelescu s-a născut pe la 19…, în mitologica mahala Giuleşti, unde mai trăieşte şi în zilele noastre. Ca profesie declarată, e arhivistă, adică o creatură suficient de exotică încât să i se poată ierta toate extravaganţele. În vieţile ei anterioare, a trecut prin diverse rătăciri, în urma cărora s-a ales cu un doctorat în ştiinţe politice, luat de la Paris. În Noiembrie 2016 a debutat la Editura Herg Benet cu romanul Moștenirea Babei Soltz sau așa cum îmi place mie să îi spun Psihanaliza unei secretare de primărie. 


Bună, dragă Alina! Mulțumesc pentru timpul acordat celor câteva întrebari. Bine ai venit în căsuța noastră. Sper să îți placă pe aici. Hai să începem treaba și să-i ajutăm pe cititori să te cunoască mai bine. 


   1. Vorbește-ne puțin despre tine. Cine este omul Alina Pavelescu, dincolo de scriitoarea Alina Pavelescu?

Eh, omul (adică femeia) Alina Pavelescu e o creatură mai ciufuțică, așa, care nutrește sentimente amestecate față de sine. Și-ar dori să fie mai slabă (mă rog, în acest punct nu e prea originală), și-ar dori să fie mai conștiincioasă, să se împrietenească mai ușor, să se lase mai simplu în voia sorții, să aibă mai mult curaj, să riște, să-și exploreze limitele etc. Până pe la vreo 40, își reproșa că muncește prea puțin, acum a început să își reproșeze că a muncit cam mult până la 40 și n-a mai avut timp destul să și trăiască. I se întâmplă să iubească pisicile și cățeii mai mult decât iubește specia umană și o vreme s-a simțit vinovată și pentru asta, tot până de curând, până când o cunoștință care a trecut printr-o experiență personală dură, de viață și mai ales de moarte, i-a mărturisit că și ea tot așa simte și dintr-odată omul Alina Pavelescu s-a relaxat, și-a dat seama că nu e complet alăturea cu drumul. În fine, una peste alta, cred că pot fi uneori simpatică, cred că am și părți bune, dar nu e frumos să vorbesc singură despre ele, sper că le văd cei din jurul meu și asta e destul.

2. Cum ai simțit că a fost primită Baba Stoltz de către public?

Eu mă bucur de fiecare dată când cineva îmi scrie că a citit Baba și, deși poate e naiv din partea mea, mă bucur și când cititorul îmi spune că i-a plăcut. Până acum nu mi s-a întâmplat să-mi spună cineva că nu i-a plăcut, dar bănuiesc că aceia pur și simplu abandonează cartea și nu se ostenesc să îmi comunice mie impresiile lor 😊 Sigur că mi-aș dori ca Baba să fie și un succes de piață, dar presupun că nu va fi. Au fost cititori care mi-au spus că e o carte grea, că se citește greu, că nu are dialoguri și că mesajul general e cam greu de descifrat. Probabil că cititorul român care are la îndemână o ofertă vastă de cărți, unele scrise de autori celebri, se oprește mai rar la cărțile debutanților autohtoni. Probabil e mai greu pentru un debutant întârziat ca mine să-și facă loc în vasta și minunata lume a literaturii române. Eu însă sunt fericită pentru fiecare cititor al Babei, îi contabilizez pe toți în catastiful meu interior și mă bucur pentru fiecare zâmbet pe care îl aduc pe buzele cuiva, mă împăunez cu fiecare hohot de râs care îmi este mărturisit, ca să nu-ți mai zic cum mă simt când mi se spune că am pus un cititor pe gânduri. Cum vezi, nu sunt de tot vindecată de păcatul vanității, dar lupt din greu cu mine ca să smulg buruiana otrăvită din rădăcini 😊


      3. Ai simțit vreodată că eticheta de „scriitor” devine o
povară?  


Nu, niciodată, îmi place eticheta de scriitor, aș fi fericită să mi-o lipească cineva pe frunte și, mai ales, m-aș bucura să o și merit. Probabil totuși că omul trebuie să scrie mai mult de o carte – și să scrie bine – ca să își merite eticheta de scriitor.

  4.  Poți spune că „psihanaliza secretarei” este un mod de auto-exorcizare?  Este secretara un alter ego al Alinei?

Ei, întrebarea asta mi s-a tot pus, iar eu am tot fost tentată să mă eschivez de la un răspuns ”angajant”. Dar uite, acum că mi-o pui și tu, îmi dau seama că nu mai e cazul să mă eschivez: da, e tentativa mea de exorcizare a unor ”demoni” cu care am trăit, încă mai trăiesc, cu care trăim toți, nu doar eu și care tot încearcă să ne toarne tipare în minți și în suflete. Iar secretara de primărie e un alter-ego al meu mai curajos decât mine, fiindcă ea are curajul să îi refuze și chiar să îi înfrunte, ceea ce mie nu mi-a ieșit niciodată. Decât prin scris 😊

    5. De ce Hermiona Stoltz? Are numele ei o istorie sau importanță aparte?

Nu știu dacă ți-am zis vreodată că eu, în copilărie, eram fascinată de babe. Bine, eram fascinată în sensul că îmi era frică de ele. Nu știam nici eu de ce, aveam o presimțire că babele erau ceva mai mult decât se arătau la exteriorul lor șifonat, pe care ochii mei de copil îi percepeau ca pe o formă de viață aproape extraterestră.

Uite, de pildă, pe strada bunicii mele era o băbuță, cu care bunică-mea fusese prietenă, care avea părul complet alb. Alb-alb, ca un nor care i se învârtejea în jurul capului. Era mică, slabă, avea ochii albaștri-apoși, purta mereu un capot tot albastru și îi plăcea tare mult de mine. I se spunea tanti Mimi. Ei bine, mie îmi era frică de ea și, de câte ori mergeam la casa bunicii, trebuia să anunțe ai mei din timp, ca să nu o găsesc pe tanti Mimi la poartă, fiindcă făceam adevărate atacuri de panică la vederea ei, fugeam, țipam. Și biata femeie și-ar fi dorit tare mult să mă pupe...

Numele ăsta, Stoltz, e tot al unei foste babe din Giulești, vecina celorlalți bunici (pe care nu i-am mai prins, a propos, eu nu mi-am cunoscut bunicii, doar casele lor, în care locuiau mătușile mele). Și ea stătea tot timpul în poartă, îmbrăcată cu un capot de diftină în carouri. Era o băbuță tăcută, serioasă, care nu prea intra în vorbă cu oamenii, doar îi contempla. Și care avea origini săsești, așa mi-au zis ai mei când i-am întrebat de ce are numele ăla ciudat. Celălalt nume, cel de botez, nu i l-am știut niciodată, dar când mi-am închipuit personajul meu, am știut că pielea vecinei Stoltz i s-ar potrivi de minune, iar Hermiona i-am zis eu, fiindcă mi-am imaginat cum ar fi trebuit să o cheme pe băbuța cu capot de diftină. După ce am scris cartea, mi-a spus o prietenă că ”stolz” înseamnă în germană ”mândru”, ”fudul”. Dar baba mea nu e fudulă, e în felul ei o penitentă, la fel ca și secretara de primărie. Moștenirea babei Stoltz e, printre altele, o carte despre penitențele pe care i le impune omului amintirea. Sau cel puțin așa mi-am dorit-o eu.

        6. Ce cărți te-au inspirat și le recomanzi și cititorilor noștri?

Întotdeauna mi-e greu să recomand cărți, fiindcă asta e ca și când le-ai considera pe unele mai demne de a fi citite decât altele. Și genul ăsta de ierarhizare îmi displace. Știu, sună oarecum ipocrit, la cât de multe ai de citit într-o viață, e inevitabil să ierarhizezi, să prioritizezi cumva. Hai să zicem că îmi displace să recomand propria mea ierarhizare altora.
Tot ce pot spune despre relația mea cu cărțile e că citesc mult, divers și haotic dintotdeauna. Nu știu dacă e înțelept, de aceea nu le recomand și altora să facă la fel. Doar recunosc că așa fac eu și mă simt bine. Dacă există ”puriști” printre cititorii voștri s-ar putea să-i oripilez, dar realitatea asta e, că ieri am terminat de citit în paralel Cella Serghi și Roberto Bolaño. Aseară am luat din bibliotecă o carte despre Habermas și am zărit-o alături pe Becky Chambers. Mi-am zis că, uite, pe Chambers voiam de mult să o citesc, așa că iar mă mănâncă mintea să le citesc în paralel. Sunt o iconoclastă incorigibilă, presupun 😊

Pe de altă parte, nu sunt genul acela de cititor care să își caute – sau, și mai nostim, să își găsească – ”cartea vieții”. Iau cărțile așa cum sunt, extrag din ele ceea ce îmi place sau mă interesează (după puteri, firește) apoi trec mai departe, la următoarele. Din câte îmi dau seama acum, tot așa fac și cu cărțile pe care le scriu: odată ce am scris una, nu mă mai uit înapoi, o las să-și trăiască singură viața și mă concentrez pe următoarea. Mi-aș dori ca fiecare carte pe care o scriu să fie altfel scrisă, să nu semene cu celelalte, dar cred că asta e foarte greu, parțial chiar imposibil.

Și totuși, există o carte care mi-a rămas lipită de creier mult mai multă vreme decât toate celelalte, nu știu de ce, probabil fiindcă venea într-un moment formativ important pentru mine (am citit-o când abia împlinisem 18 ani și treceam de la liceu la facultate) sau fiindcă îmi arăta o față a lumii pe care nu o luasem până atunci în considerare. E vorba de ”Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt. Da, cred că aceasta este o carte pe care aș putea să o recomand, mai ales tinerilor. E doar la prima privire o carte despre detenție și credință (ceea ce, mi s-ar putea obiecta, între timp a devenit banal prin supralicitare). Dar în stratul ei cel mai profund, cartea lui Steinhardt e mai ales o meditație despre bunătatea inteligentă și despre cum poate neutraliza aceasta răul din lume. Nu să îl desființeze, asta nu se poate - și Steinhardt știa, așa cum știu și eu acum, că nu se poate - doar să îi reducă potențialul distrugător până la nivelul la care să-i devină suportabil fragilității noastre, să-i putem rezista cu o șansă reală de succes.

       7. Din punctul tău de vedere, cât de mult ți se pare că generația tânără cochetează cu literatura?

Aaa, trebuie să-ți spun că mie îmi place mult de tot generația tânără. Și nu spun asta ca să îi/vă flatez. O spun din perspectiva uneia care a fost adolescentă în comunism, studentă în oribilii ani '90 și care a avut mult de lucru cu sine ca să își expieze cât de cât frustrările, complexele, fricile rezultate din acele experiențe de viață. 

Voi sunteți niște oameni mult mai liberi în spirit decât am fost noi (nu e un doar un clișeu, crede-mă), aveți orizontul mai larg deschis în fața voastră și asta se vede, se simte în felul vostru de a fi. E bine așa, numai să aveți grijă de libertatea asta a voastră, să nu lăsați pe nimeni să v-o strice, să nu ne lăsați nici pe noi să vă contaminăm cu frustrările noastre, dar mai ales ignoranța și intoleranța să nu le lăsați să vă ia în stăpânirea lor.

Eu nu sunt dintre cei care cred că ”tinerii din ziua de azi” sunt ”vinovați” fiindcă citesc mai puțin decât citeam noi. Noi citeam fiindcă nu aveam prea multe alte distracții, dar voi puteți face – și faceți – mult mai multe. Călătoriți, spre exemplu, ceea ce nouă ne era interzis. În fine, cred că tânăra generație de azi cochetează cu literatura atât cât îi trebuie, atât cât simte nevoia să o facă. Toate generațiile funcționează așa: își stabilesc nevoile, interesele, preferințele, distracțiile altfel decât generațiile dinaintea lor, cel mai adesea în răspăr cu acestea.

Cum funcționează chestiunea generațiilor în literatură, adică generațiile de scriitori, asta mi-e mai greu să cuantific. De fapt, nici nu vreau și nici nu cred cu adevărat că se poate, scrisul fiind o experiență strict personală. În orice caz, citesc cât pot literatură scrisă de oameni tineri (adică mai tineri decât mine 😊), așa cum mă interesează foarte mult și ce anume preferă tinerii să citească. Dar, sincer, nu cred că un scriitor poate scrie – deliberat, cu program – ”pentru tineri” sau ”pentru femei”, ”pentru vulg”, ”pentru elite” etc. Fiecare scrie cum simte, cum poate, cum îi vine, după care fiecare carte sau scriitor își găsește nișa sa de public. Sau nișele, fiindcă, contrar a ceea ce se scrie pe facebook, nu cred că ”elitele” citesc doar cărți ”pentru elite” sau ”tinerii” doar cărți ”pentru tineri” etc. Nici măcar femeile nu citesc doar cărți ”pentru femei” 😊😊 Fiecare tip de lectură își are timpul său și fiecare om trece prin niște faze (uneori chiar prin mai multe faze deodată) în explorările lui intelectuale.

      8. Ce îi sfătuiești pe tinerii care vor să devină scriitori?

Mai întâi să citească și ce scriu alții, apoi să scrie... și alte sfaturi nu îmi mai permit să le dau, mai ales că și eu sunt abia la început, poate nu neapărat într-ale scrisului, dar sigur într-ale publicatului.

     9. De unde bate vântul muzelor de data asta? Ce planuri literare ai pentru viitor?

Vântul muzelor (ce frumos ai zis!) bate tot dinspre roman. Am unul terminat pe care sper să îl și public, povestea unui ”milițian pocăit”, devorat de lumea la a cărei creație el însuși a contribuit din plin înainte să se pocăiască. Are pe undeva o continuitate cu povestea babei Stoltz, așa zic eu, că are, dar să vedem ce zic și cititorii. În orice caz, ăsta e un roman cu mult dialog, nu musai la cererea publicului, dar fiindcă așa am simțit că trebuia să îl scriu.
Iar ”pe țeavă”, în plan îndepărtat, mai am un roman, unul care nu știu cât de istoric îmi va ieși – sau dacă îmi va ieși până la urmă – dar dacă da, o va avea ca personaj principal pe Martha Bibescu.

Îți mulțumesc pentru întrebări, Bia! E frumos aici în căsuța voastră, mai vin dacă mă mai inviți 😊



sâmbătă, 10 iunie 2017

#confuz - Alex Andronic - Despre asumarea propriei vieți


Titlu - #confuz
Autor - Alex Andronic
Editura - Herg Benet
Anul apariției - 2017 
Colecția - Radical din 7 
Nr de pagini - 214
Rating - 5/5 ( Recomand) 


Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru minunatul exemplar!! 


Nu cred că voi putea spune mai multe cuvinte frumoase despre cartea asta decât cele spuse ieri de către Ioana Duda și Eugenia Crainic la Timișoara, când Alex lansa romanul de debut #confuz. 

Eugenia a făcut o afirmație memorabilă despre #confuz. Ea spunea - Cele mai autentice ( reale) povești nu s-au scris în cuvinte pompoase. Cele mai autentice povești s-au scris în cuvinte simple. Ori Alex asta face. Scrie în cuvinte simple dar tăioase, cuvinte simple dar cuvinte pansament, cuvinte liniște, cuvinte de tot soiul pentru sufletul lui și al cititorului. 

Înainte de orice recomandare personală, cartea asta se recomandă singură. Îți vorbește din prima secundă, te avertizează cât de fragilă are să fie. 

[...] Mi-a spus cineva că filele cărților pot fi foarte sensibile. Undeva, pe orizontalul lor, se aștern bucăți de suflet. Încearcă să nu calci pe ele. [...] 

#confuz e o poveste sinceră, asumată, o împăcare cu sine. E balanța unui suflet care doar după ce s-a expus pe sine, gol goluț, după ce toată lumea i-a văzut cicatricile poate să înceapă cu adevărat să trăiască. 

David, este un tânăr român plecat să muncească în Danemarca. Ca orice imigrant ajuns să muncească printre străini simte că nu mai poate, că a văzut și suportat destule. Moment în care își dă demisia. Un moment asumat în care realizează că orice sursă de venit dispare, că lucrurile nu vor fi tocmai pe roze dar cu toate astea sinele primează și foarte bine face! 

[...] Vă strâng mâna prietenește și vă mulțumesc pentru părul alb din cap, ridurile de nervi, cearcănele cât craterele de pe Lună și pentru tot stresul cumulat de până acum, ne luăm la revedere și mă fut în firma voastră. [...]

După demisie, lumea lui David se schimbă radical. Devine o lume mai fragilă, devine o lume în care sinele trebuie să se găsească, să se accepte, să se integreze și să trăiască în lume. Prietenii se schimbă, familia se schimbă, se schimbă el pe sine, se schimbă totul. 

[...] Băi, fii atent la mine. Vreau să-mi promiți că nu se schimbă nimic în relația noastră după ce o să afli ce am de spus. Te rog eu din suflet, promite-mi lucrul ăsta, altfel jur că nu-ți mai spun nimic, niciodată. [...]

Acest tot în schimbare e asumat fără ezitări. E primit cu brațele deschise, uneori conștient, alteori inconștient. E un carusel al vieții în care rămâne doar sentimentul de #confuzie și gândul că nu ai cum să te ascunzi de greșeli.

[...] Nu suntem nici pe facebook, să ne edităm postarea dacă am greșit, nici la facultate, să ne dăm restanțele și să încercăm să nu o dăm în bară a doua oară. [...]

E fix momentul în care realizezi că asumarea înseamnă defapt fericirea supremă. Asumarea aduce liniște și momente de repaos. Momente pentru tine să reconsideri lucrurile, să înțelegi, să te pregătești pentru pasul următor. 

[...] E momentul ăla când îți bagi pula în orice ai crezut până atunci că te face fericit și rânjești cu gura până la urechi, realizând că asta e fericirea supremă. [...]

Lumea a reușit să se schimbe, schimbând odată cu ea până și iubirea. Iubirea devine și ea un sentiment #confuz. Și aici trebuiesc clarificate niște lucruri cu tine însuți. Pe cine iubești și în ce fel, de ce iubești și cum decizi cu adevărat că există iubire. David își răspunde la toate întrebările astea după multe rateuri transformate în lecții. 

[....] Iubirea are puterea să ignore nesimțirea, ignoranța și indiferența unui om. Iubirea nu-și are niciodată sfârșitul înainte să înceapă. Un drum la morgă îți poate scoate în cale viața. Viața căreia îi datorezi fericire. Pentru că,vezi tu, noi... oamenii suntem datori. Cu iubire, toleranță și acceptare.[....]

Ca să înțelegeți de ce mi-a placut atât de mult romanul ăsta am să vă las un ultim citat. 

[...] Uneori, în momentele în care spui că vrei să fii singur, chiar îți dorești din tot sufletul să fii doar tu cu tine, să porți lupta aia bărbătește, unu la unu, fără ajutorul cuiva. Să te învingi pe tine ca inamic. Pentru că nu ai nevoie de galerie și nici de ostași într-un război pe care-l duci de unul singur, împotriva ta. [...]


Mi-a plăcut enorm #confuz pentru că nu a fost o lamentare. Nu a fost o plângere despre băi ce situație nasoală am, hai să povestesc cuiva. #confuz a fost lupta lui Alex. O luptă pe care a câștigat-o cu brio. A avut de toate: personaje minunate, un capăt și un final, ambele foarte bine conturate, momente hazlii, sau tragice mascate cu umor și lecții de viață.

#confuz așa cum spunea și Alex e visul unui om iar tu, cititorule, îl ai în mână. Ai un suflet între palme. Ai grijă ce faci cu el, pentru că viața asta e și lupta ta.