Interviu cu Alina Pavelescu

Alina Pavelescu s-a născut pe la 19…, în mitologica mahala Giuleşti, unde mai trăieşte şi în zilele noastre. Ca profesie declarată, e arhivistă, adică o creatură suficient de exotică încât să i se poată ierta toate extravaganţele. În vieţile ei anterioare, a trecut prin diverse rătăciri, în urma cărora s-a ales cu un doctorat în ştiinţe politice, luat de la Paris. În Noiembrie 2016 a debutat la Editura Herg Benet cu romanul Moștenirea Babei Soltz sau așa cum îmi place mie să îi spun Psihanaliza unei secretare de primărie. 

Bună, dragă Alina! Mulțumesc pentru timpul acordat celor câteva întrebari. Bine ai venit în căsuța noastră. Sper să îți placă pe aici. Hai să începem treaba și să-i ajutăm pe cititori să te cunoască mai bine. 

   1. Vorbește-ne puțin despre tine. Cine este omul Alina Pavelescu, dincolo de scriitoarea Alina Pavelescu?

Eh, omul (adică femeia) Alina Pavelescu e o creatură mai ciufuțică, așa, care nutrește sentimente amestecate față de sine. Și-ar dori să fie mai slabă (mă rog, în acest punct nu e prea originală), și-ar dori să fie mai conștiincioasă, să se împrietenească mai ușor, să se lase mai simplu în voia sorții, să aibă mai mult curaj, să riște, să-și exploreze limitele etc. Până pe la vreo 40, își reproșa că muncește prea puțin, acum a început să își reproșeze că a muncit cam mult până la 40 și n-a mai avut timp destul să și trăiască. I se întâmplă să iubească pisicile și cățeii mai mult decât iubește specia umană și o vreme s-a simțit vinovată și pentru asta, tot până de curând, până când o cunoștință care a trecut printr-o experiență personală dură, de viață și mai ales de moarte, i-a mărturisit că și ea tot așa simte și dintr-odată omul Alina Pavelescu s-a relaxat, și-a dat seama că nu e complet alăturea cu drumul. În fine, una peste alta, cred că pot fi uneori simpatică, cred că am și părți bune, dar nu e frumos să vorbesc singură despre ele, sper că le văd cei din jurul meu și asta e destul.

2. Cum ai simțit că a fost primită Baba Stoltz de către public?

Eu mă bucur de fiecare dată când cineva îmi scrie că a citit Baba și, deși poate e naiv din partea mea, mă bucur și când cititorul îmi spune că i-a plăcut. Până acum nu mi s-a întâmplat să-mi spună cineva că nu i-a plăcut, dar bănuiesc că aceia pur și simplu abandonează cartea și nu se ostenesc să îmi comunice mie impresiile lor 😊 Sigur că mi-aș dori ca Baba să fie și un succes de piață, dar presupun că nu va fi. Au fost cititori care mi-au spus că e o carte grea, că se citește greu, că nu are dialoguri și că mesajul general e cam greu de descifrat. Probabil că cititorul român care are la îndemână o ofertă vastă de cărți, unele scrise de autori celebri, se oprește mai rar la cărțile debutanților autohtoni. Probabil e mai greu pentru un debutant întârziat ca mine să-și facă loc în vasta și minunata lume a literaturii române. Eu însă sunt fericită pentru fiecare cititor al Babei, îi contabilizez pe toți în catastiful meu interior și mă bucur pentru fiecare zâmbet pe care îl aduc pe buzele cuiva, mă împăunez cu fiecare hohot de râs care îmi este mărturisit, ca să nu-ți mai zic cum mă simt când mi se spune că am pus un cititor pe gânduri. Cum vezi, nu sunt de tot vindecată de păcatul vanității, dar lupt din greu cu mine ca să smulg buruiana otrăvită din rădăcini 😊

      3. Ai simțit vreodată că eticheta de „scriitor” devine o

povară?  

Nu, niciodată, îmi place eticheta de scriitor, aș fi fericită să mi-o lipească cineva pe frunte și, mai ales, m-aș bucura să o și merit. Probabil totuși că omul trebuie să scrie mai mult de o carte – și să scrie bine – ca să își merite eticheta de scriitor.

  4.  Poți spune că „psihanaliza secretarei” este un mod de auto-exorcizare?  Este secretara un alter ego al Alinei?

Ei, întrebarea asta mi s-a tot pus, iar eu am tot fost tentată să mă eschivez de la un răspuns ”angajant”. Dar uite, acum că mi-o pui și tu, îmi dau seama că nu mai e cazul să mă eschivez: da, e tentativa mea de exorcizare a unor ”demoni” cu care am trăit, încă mai trăiesc, cu care trăim toți, nu doar eu și care tot încearcă să ne toarne tipare în minți și în suflete. Iar secretara de primărie e un alter-ego al meu mai curajos decât mine, fiindcă ea are curajul să îi refuze și chiar să îi înfrunte, ceea ce mie nu mi-a ieșit niciodată. Decât prin scris 😊

    5. De ce Hermiona Stoltz? Are numele ei o istorie sau importanță aparte?

Nu știu dacă ți-am zis vreodată că eu, în copilărie, eram fascinată de babe. Bine, eram fascinată în sensul că îmi era frică de ele. Nu știam nici eu de ce, aveam o presimțire că babele erau ceva mai mult decât se arătau la exteriorul lor șifonat, pe care ochii mei de copil îi percepeau ca pe o formă de viață aproape extraterestră.

Uite, de pildă, pe strada bunicii mele era o băbuță, cu care bunică-mea fusese prietenă, care avea părul complet alb. Alb-alb, ca un nor care i se învârtejea în jurul capului. Era mică, slabă, avea ochii albaștri-apoși, purta mereu un capot tot albastru și îi plăcea tare mult de mine. I se spunea tanti Mimi. Ei bine, mie îmi era frică de ea și, de câte ori mergeam la casa bunicii, trebuia să anunțe ai mei din timp, ca să nu o găsesc pe tanti Mimi la poartă, fiindcă făceam adevărate atacuri de panică la vederea ei, fugeam, țipam. Și biata femeie și-ar fi dorit tare mult să mă pupe...

Numele ăsta, Stoltz, e tot al unei foste babe din Giulești, vecina celorlalți bunici (pe care nu i-am mai prins, a propos, eu nu mi-am cunoscut bunicii, doar casele lor, în care locuiau mătușile mele). Și ea stătea tot timpul în poartă, îmbrăcată cu un capot de diftină în carouri. Era o băbuță tăcută, serioasă, care nu prea intra în vorbă cu oamenii, doar îi contempla. Și care avea origini săsești, așa mi-au zis ai mei când i-am întrebat de ce are numele ăla ciudat. Celălalt nume, cel de botez, nu i l-am știut niciodată, dar când mi-am închipuit personajul meu, am știut că pielea vecinei Stoltz i s-ar potrivi de minune, iar Hermiona i-am zis eu, fiindcă mi-am imaginat cum ar fi trebuit să o cheme pe băbuța cu capot de diftină. După ce am scris cartea, mi-a spus o prietenă că ”stolz” înseamnă în germană ”mândru”, ”fudul”. Dar baba mea nu e fudulă, e în felul ei o penitentă, la fel ca și secretara de primărie. Moștenirea babei Stoltz e, printre altele, o carte despre penitențele pe care i le impune omului amintirea. Sau cel puțin așa mi-am dorit-o eu.

        6. Ce cărți te-au inspirat și le recomanzi și cititorilor noștri?

Întotdeauna mi-e greu să recomand cărți, fiindcă asta e ca și când le-ai considera pe unele mai demne de a fi citite decât altele. Și genul ăsta de ierarhizare îmi displace. Știu, sună oarecum ipocrit, la cât de multe ai de citit într-o viață, e inevitabil să ierarhizezi, să prioritizezi cumva. Hai să zicem că îmi displace să recomand propria mea ierarhizare altora.

Tot ce pot spune despre relația mea cu cărțile e că citesc mult, divers și haotic dintotdeauna. Nu știu dacă e înțelept, de aceea nu le recomand și altora să facă la fel. Doar recunosc că așa fac eu și mă simt bine. Dacă există ”puriști” printre cititorii voștri s-ar putea să-i oripilez, dar realitatea asta e, că ieri am terminat de citit în paralel Cella Serghi și Roberto Bolaño. Aseară am luat din bibliotecă o carte despre Habermas și am zărit-o alături pe Becky Chambers. Mi-am zis că, uite, pe Chambers voiam de mult să o citesc, așa că iar mă mănâncă mintea să le citesc în paralel. Sunt o iconoclastă incorigibilă, presupun 😊

Pe de altă parte, nu sunt genul acela de cititor care să își caute – sau, și mai nostim, să își găsească – ”cartea vieții”. Iau cărțile așa cum sunt, extrag din ele ceea ce îmi place sau mă interesează (după puteri, firește) apoi trec mai departe, la următoarele. Din câte îmi dau seama acum, tot așa fac și cu cărțile pe care le scriu: odată ce am scris una, nu mă mai uit înapoi, o las să-și trăiască singură viața și mă concentrez pe următoarea. Mi-aș dori ca fiecare carte pe care o scriu să fie altfel scrisă, să nu semene cu celelalte, dar cred că asta e foarte greu, parțial chiar imposibil.

Și totuși, există o carte care mi-a rămas lipită de creier mult mai multă vreme decât toate celelalte, nu știu de ce, probabil fiindcă venea într-un moment formativ important pentru mine (am citit-o când abia împlinisem 18 ani și treceam de la liceu la facultate) sau fiindcă îmi arăta o față a lumii pe care nu o luasem până atunci în considerare. E vorba de ”Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt. Da, cred că aceasta este o carte pe care aș putea să o recomand, mai ales tinerilor. E doar la prima privire o carte despre detenție și credință (ceea ce, mi s-ar putea obiecta, între timp a devenit banal prin supralicitare). Dar în stratul ei cel mai profund, cartea lui Steinhardt e mai ales o meditație despre bunătatea inteligentă și despre cum poate neutraliza aceasta răul din lume. Nu să îl desființeze, asta nu se poate - și Steinhardt știa, așa cum știu și eu acum, că nu se poate - doar să îi reducă potențialul distrugător până la nivelul la care să-i devină suportabil fragilității noastre, să-i putem rezista cu o șansă reală de succes.

       7. Din punctul tău de vedere, cât de mult ți se pare că generația tânără cochetează cu literatura?

Aaa, trebuie să-ți spun că mie îmi place mult de tot generația tânără. Și nu spun asta ca să îi/vă flatez. O spun din perspectiva uneia care a fost adolescentă în comunism, studentă în oribilii ani '90 și care a avut mult de lucru cu sine ca să își expieze cât de cât frustrările, complexele, fricile rezultate din acele experiențe de viață. 

Voi sunteți niște oameni mult mai liberi în spirit decât am fost noi (nu e un doar un clișeu, crede-mă), aveți orizontul mai larg deschis în fața voastră și asta se vede, se simte în felul vostru de a fi. E bine așa, numai să aveți grijă de libertatea asta a voastră, să nu lăsați pe nimeni să v-o strice, să nu ne lăsați nici pe noi să vă contaminăm cu frustrările noastre, dar mai ales ignoranța și intoleranța să nu le lăsați să vă ia în stăpânirea lor.

Eu nu sunt dintre cei care cred că ”tinerii din ziua de azi” sunt ”vinovați” fiindcă citesc mai puțin decât citeam noi. Noi citeam fiindcă nu aveam prea multe alte distracții, dar voi puteți face – și faceți – mult mai multe. Călătoriți, spre exemplu, ceea ce nouă ne era interzis. În fine, cred că tânăra generație de azi cochetează cu literatura atât cât îi trebuie, atât cât simte nevoia să o facă. Toate generațiile funcționează așa: își stabilesc nevoile, interesele, preferințele, distracțiile altfel decât generațiile dinaintea lor, cel mai adesea în răspăr cu acestea.

Cum funcționează chestiunea generațiilor în literatură, adică generațiile de scriitori, asta mi-e mai greu să cuantific. De fapt, nici nu vreau și nici nu cred cu adevărat că se poate, scrisul fiind o experiență strict personală. În orice caz, citesc cât pot literatură scrisă de oameni tineri (adică mai tineri decât mine 😊), așa cum mă interesează foarte mult și ce anume preferă tinerii să citească. Dar, sincer, nu cred că un scriitor poate scrie – deliberat, cu program – ”pentru tineri” sau ”pentru femei”, ”pentru vulg”, ”pentru elite” etc. Fiecare scrie cum simte, cum poate, cum îi vine, după care fiecare carte sau scriitor își găsește nișa sa de public. Sau nișele, fiindcă, contrar a ceea ce se scrie pe facebook, nu cred că ”elitele” citesc doar cărți ”pentru elite” sau ”tinerii” doar cărți ”pentru tineri” etc. Nici măcar femeile nu citesc doar cărți ”pentru femei” 😊😊 Fiecare tip de lectură își are timpul său și fiecare om trece prin niște faze (uneori chiar prin mai multe faze deodată) în explorările lui intelectuale.

      8. Ce îi sfătuiești pe tinerii care vor să devină scriitori?

Mai întâi să citească și ce scriu alții, apoi să scrie... și alte sfaturi nu îmi mai permit să le dau, mai ales că și eu sunt abia la început, poate nu neapărat într-ale scrisului, dar sigur într-ale publicatului.

     9. De unde bate vântul muzelor de data asta? Ce planuri literare ai pentru viitor?

Vântul muzelor (ce frumos ai zis!) bate tot dinspre roman. Am unul terminat pe care sper să îl și public, povestea unui ”milițian pocăit”, devorat de lumea la a cărei creație el însuși a contribuit din plin înainte să se pocăiască. Are pe undeva o continuitate cu povestea babei Stoltz, așa zic eu, că are, dar să vedem ce zic și cititorii. În orice caz, ăsta e un roman cu mult dialog, nu musai la cererea publicului, dar fiindcă așa am simțit că trebuia să îl scriu.

Iar ”pe țeavă”, în plan îndepărtat, mai am un roman, unul care nu știu cât de istoric îmi va ieși – sau dacă îmi va ieși până la urmă – dar dacă da, o va avea ca personaj principal pe Martha Bibescu.

Îți mulțumesc pentru întrebări, Bia! E frumos aici în căsuța voastră, mai vin dacă mă mai inviți 😊

Primele apariții din #HergBenetPassport

Herg Benet a lansat recent colecția de cărți Herg Benet Passport. Toate titlurile sunt traduse de autorii editurii cu mult drag și suflet. Să le descoperim împreună. 

Primele traduceri sunt disponibile pe site-ul editurii și în libăriile partenere. 

„Acest cântec neîmblânzit”, este prima carte din seria de două romane „Monștrii din Verity” de Victoria Schwab, în traducerea lui Flavius Ardelean (autorul cărților de proză scurtă Acluofobia și Bizaroproze și seriei de cărți Miasma). 

Prolog 

Nimic nu poate asigura liniștea într-un oraș frânt de război, într-un oraș copleșit de monștri. În acest extraordinar roman fantasy urban al aclamatei autoare Victoria Schwab, o tânără adolescentă trebuie să aleagă între calea eroinei sau cea a nelegiuiților, între cea a prieteniei sau a adversarilor, totul cu riscul de a înclina balanța întregului viitor al propriei sale lumi. „Acest cântec neîmblânzit” a ajuns încă din prima săptămână de la lansare pe locul întâi The New York Times Bestsellers List, iar drepturile de ecranizare au fost deja achiziționate de către Sony Entertainment.

Victoria Schwab creează cu măiestrie atmosfera unei metropole tulburate și efervescente, în care eroii sunt puși în fața luptei cu monștrii de pretutindeni – atât cei care îi copleșesc în jur, cât și cei dinlăuntrul lor…

A doua carte din colecția Herg Benet Passport se numește „Anomalii” de Colette Freedman și Sadie Turner, în traducerea Laurei Nureldin. 

Prolog

În viitor, nu mai există boală. Nu mai există război. Nu mai există nemulțumire. Toți cetățenii sunt membri supuși ai Guvernării Globale. Însă o singură vară este pe cale să schimbe totul. Keeva Tee tocmai a împlinit cincisprezece ani. Este pe punctul de a pleca în multașteptata excursie la Tabăra Monarch, pentru a primi imprimarea celui care i-a fost desemnat partener de viață. Dar în clipele fericite și lipsite de griji petrecute în Comunitatea Oceanică a auzit și zvonurile de temut despre “anomalii” – cetățeni care nu pot fi imprimați. Iar când Keeva ajunge la Tabăra Monarch, cel mai întunecat coșmar al ei devine realitate – este și ea o anomalie. Din acel moment, începe să se îndoiască de toate convingerile din trecut. Dacă libertatea și individualitatea au fost sacrificate de dragul siguranței? Găsind un avertisment scrijelit sub patul din tabără, Keeva începe să înțeleagă: revolta va fi pedepsită, dezacordul nu este o opțiune, iar răzvrătiții vor fi anihilați.

Am așteptat această colecție cu sufletul la gură. Sper să ne bucurăm împreună de aceste titluri aduse pentru noi de peste mări și țări. Spor la lectură! 

Mărțișor de citit

A venit primăvara și pe meleagurile noastre iar surprizele se țin lanț. Editura Herg Benet oferă în săptămâna 1-8 Martie cele mai mișto cărți scrise de doamne la prețuri super reduse. E chiar păcat să nu dai fuga după ele. Cristina Nemerovschi, Alina Pavelescu, Ana Mănescu, Petronela Rotar, Ioana Duda, Corina Ozon sunt numai câteva nume pe care le recomand cu drag! Suflete calde, iubitoare vă așteaptă pe site-ul Herg Benet  să le adoptați și să le faceți cadou de mărțișor.

Evenimente semnate Herg Benet

Anul acesta Editura Herg Benet s-a hotărât să aducă o mare bucurie cititorilor și a inițiat Herg Benet Passport, o colecție de titluri străine traduse în limba română. 

Prima copertă a fost recent dezvăluită și se află mai jos! Mai multe detalii despre carte aflați aici. 

Proaspăt de la tipar și prima carte din 2017, Război civil de Ștefan Bolea, aici

Lansări de carte marca Herg Benet!

De când am descoperit Editura Herg Benet am înțeles că ei sunt diferiți. Că poveștile lor sunt ceva mai mult decât cuvinte aranjate în pagină. Poveștile lor prind viața în mintea și în mâinile noastre, De aceea vă invit și pe voi cu dragă inimă să descoperiți manuscrisele semnate Herg Benet. Când aveam timp și puteam să ajung eram nelipsită din rândurile lansărilor de carte. De ce? Pentru că lângă ei lumea e mai naturală, mai amuzantă, mai prietenoasă. Pentru că autorii lor sunt OAMENI faini înainte de toate, oameni cu simț și caracter ce își apreciază publicul!!! 

Dacă aveți timp, aici găsiți câteva evenimente : 

Sâmbătă, 4 martie, Editura Herg Benet și Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită la lansarea romanului „Moștenirea babei Stoltz” de Alina Pavelescu. Evenimentul va avea loc de la ora 17, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu din Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38.

Alături de autoare, vor vorbi despre carte Ana Barton și Cristian Pătrășconiu, iar moderator va fi Alexandru Voicescu.

Romanul „Moștenirea babei Stoltz – psihanaliza unei secretare de primărie” a apărut la Editura Herg Benet, în colecția Radical din 7, și este debutul scriitoarei Alina Pavelescu.

Editura Herg Benet și Cărturești vă invită vineri, 10 martie, la lansarea romanului „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, a paisprezecea carte semnată de Cristina Nemerovschi. Evenimentul va avea loc de la ora 19, la ceainăria librăriei Cărturești Verona (Strada Pictor Arthur Verona, nr. 13).

Alături de autoare, despre roman vor vorbi scriitoarele Camelia Cavadia și Alina Pavelescu.

Interviu de zAna - Ana Mănescu - PR Editura HERG BENET

Pe Ana Mănescu încă nu am avut plăcerea să o cunosc personal. Dar o cunosc indirect și pot spune că m-am îndrăgostit de sufletul ăsta frumos care zace în ea. Îi mulțumesc pe această cale pentru minunatele răspunsuri la întrebări. Haideți, împreună, să o cunoaștem mai bine. 

1. Cine este Ana Mănescu? Câteva cuvinte pentru cititorii care încă nu te cunosc. 

În momentul ăsta, un om care își exersează echilibrul. În rest, m-am povestit pe site-ul meu. 

2. Cum vezi tu generația tânără? Ca pe o generație pregătită să trăiască o experiență literară? Sau ca pe o generație pregătită să abandoneze literatura? 

Nu pot pune egal între toți indivizii născuți într-un an, și nici nu văd tinerețea ca avînd vreo legătură cu vîrsta, așa că nu pot generaliza. Cred că fiecare om trece prin momente în care are nevoie de poveștile altora și momente în care le abandonează pentru propria sa poveste. Sigur, cititul e ceva minunat, all the cool kids are doing it. Însă mai sunt și filmele, și muzica, și călătoriile, și înșiși oamenii care vin cu povești. Spuse altfel, da, dar tot povești. 

E drept că nu avem o situație grozavă în țară cînd vine vorba de literatură, dar nici nu avem de unde. Nu ne-a ajutat istoria, nu ne ajută prioritățile lumii actuale și adesea nu ne ajutăm nici noi. Pînă la urmă, e treaba noastră, ca indivizi. E alegerea noastră să ne îndreptăm sau nu spre cărți. Și niciuna nu e de condamnat, chiar dacă subiectivismul mă împinge să promovez cititul.

3. Ce sfaturi ai, în măsură de literatură, pentru tineri? 

Dacă trebuie să citiți ceva ce nu vă place, răbdați, întrucît și cărțile astea au un rost. Nu mă refer la note și examene, ci la cizelarea propriilor gusturi și poate chiar la niște lecții. Ca să poți înțelege prezentul, trebuie să știi ce a fost în urmă. Ca să poți să ieși din bula ta, trebuie să știi și ce e în alt loc, în altă vreme, într-o minte diferită.

În rest, nu țineți cont decît de prioritățile voastre. Alegeți cu inima ori cu mintea, preferabil cu ambele, cărți care să vă hrănească, să vă învețe, să vă crească, să vă cutremure, să vă schimbe, să vă confirme. Și, din cînd în cînd, alegeți cărți care vă fac să vă simțiți incomod, care vă intimidează, care sunt prea siropoase sau prea înfricoșătoare, care vă scot din zona voastră de confort. 

4. Cum ai ajuns de la o licență pe istorie, la jurnalism și PR? 

Știi vorba aceea, fă rai din ce ai? Ăsta mi-a fost drumul. Și am avut noroc să întîlnesc oameni cu instincte și intenții bune.

Sunt îndrăgostită de legătura dintre istorie și literatură, de felul în care se influențează una pe alta. Licența mea trebuia să fie despre cum Mica Unire s-a plănuit inclusiv în saloanele de literatură și socializare ale vremii și despre rolul femeii în deschiderea drumului către România. Însă în ultimul semestru de facultate am început să mă simt rău, din ce în ce mai rău, și a durat trei luni pînă să își dea seama cineva ce am. Între timp, colegii își dăduseră deja licența, iar mie mi se declanșase o boală autoimună capricioasă și mi se agravase anxietatea într-atît încît dădusem în agorafobie. Am încercat să mă întorc de două ori la facultate, nici acum nu am renunțat complet la gînd, dar nu mai am timp și energie și panica tot nu-mi dă pace. Așa că din licența mea s-a ales praful. Și cînd s-a așezat acesta, mi-a scris Simona, pe care eu o cunoscusem pe cînd eram boboacă.

Una dintre fondatoarele Cercul de Societate și Cultură din cadrul Facultății de Istorie, Simona m-a întrebat dacă aș vrea să scriu un articol pentru blogul acestuia. Mie mi-era încă rău, știam că nu pot ieși la întîlnirile cu Cercul, aveam și mintea tare încețoșată. Dar Simona are un fel de a convinge oamenii… Iar pe mine mă voia dintr-un simplu motiv – la 19 ani, în fața întregii facultăți, spusesem că vreau să fiu scriitoare. Simona mi-a amintit asta într-o perioadă în care nu mai simțeam că o să mor, dar nici nu trăiam. Așa că i-am trimis un rezumat amărît al licenței care n-a mai fost să fie. Acela a fost primul meu pas în jurnalismul cultural.

La nici jumătate de an după aceea, dintr-un alt instinct fantastic al Simonei, am început să lucrez cu echipa pe articolele lor. Mi-am descoperit astfel o dragoste chiar mai mare decît scrierea: rescrierea. Atunci am scos Cercul din Facultatea de Istorie și am lansat proiectul societatesicultura.ro, cu Simona ca Project Manager și cu mine ca Editor-șef. Asta a fost acum patru ani. Am avut și alte colaborări în domeniu, dar aici e acasă.

Cu PR-ul e mai simplu, e limitat la Herg Benet, nu mi s-ar potrivi în orice condiții. Toate cărțile mele sunt publicate la ei și aveam deja o relație excelentă cu echipa. Și ca jurnalistă i-am promovat mult și onest, se vedea că înțeleg cărțile lor, chiar și cînd nu îmi plăceau. Ei aveau nevoie de un om care să preia promovarea în online. Eu simt esența editurii, cred sincer în ei. A fost dragoste la prima (re)vedere.

5. Din punct de vedere strict profesional, cum ți se pare că merge piața de carte din România?

Și ea face rai din ce are. Povești de groază sunt o grămadă. Dar aleg să mă concentrez pe ce poate fi schimbat. Atîta vreme cît văd atîția tineri interesați să citească, să promoveze literatura, să scrie, atîta timp cît văd cîtă pasiune e în culisele editurii și a blogosferei, cred că ne îndreptăm spre ceva bun. 

6. Cine era scriitoarea Ana Mănescu la primul ei roman publicat? Cine este acum? 

Nu cred că m-am schimbat în esență. Scriu dintotdeauna și întotdeauna, chiar și cînd nu pun un an de zile mîna pe stilou sau tastatură. Cărțile mele se scriu în viscere, în sinapse, în cămăruțele inimii mai întîi, nu le pot smulge de-acolo. Conștient, voit, asumat, eu sunt rescriitoare. Scriitoarea vine numai ea știe de unde și numai ea știe cînd. Îmi trîntește o idee mișto exprimată execrabil, îmi zice „descurcă-te” și pleacă înapoi în cotloanele ei. Nemernica.

7. Simți vreo diferență între stilul tău literar de atunci și acum? 

Simt fiecare microschimbare, chiar și în aceeași carte, dar astea sunt lucruri din culise și sunt irelevante. Nu caut să fac un grafic de la carte la carte.

8. Ce planuri literare ai pentru viitor? 

Să scriu iar, atîta tot. Mi-e dor să scriu. Am fost secată creativ o lungă vreme, dar a început să ardă iar.

9. Știu că ai în pregătire un roman, Sinuciderea Ielelor? Ce ne poți spune despre el? 

E un volum de povestiri despre soartă versus alegere. Fiecare text e construit în jurul unui personaj mitologic feminin reinterpretat pentru propriile foloase. Iar sinuciderile nu sunt atît fizice, cît metaforice, sociale, ritualice – pentru sacrificiu sau transcendență.

Puteți citi în Revista de suspans prima povestire din volum, Nereida.

 10. Cateva cuvinte pentru cititori.

”Nitwit! Blubber! Oddment! Tweak!” 

Ps:  Dacă vreți să o cunoașteți mai bine îi puteți adopta arta de aici. 

Stresul dintre orgasme - Ana Mănescu

Titlu - Stresul dintre orgasme 

Autor - Ana Mănescu 

Editura - Herg Benet 

Anul apariției - 2015 

Nr de pagini - 167

Rating - 5 🌟

Cartea se poate adopta de aici 

Mulțumesc pe această cale editurii Herg Benet! 

Am scris cu o recenzie în urmă despre Kafka pe malul mării, un roman al căutării de sine. Și Stresul dintre orgasme al Anei Mănescu este tot un roman al căutării de sine dar puțin altfel. Este o căutare prin iubire și artă, o căutare cum nu se poate mai dureroasă. O poveste de dragoste incitantă, actuală, platonică. 

Lovit de furia destinului un tânăr devine un simplu pion pe tabla de sah a vieții. Suferința produsă de pierderea părinților îl catapultează în vârful grămezii cu vicii. Numele lui este Robert și își duce existența căutându-se pe sine și atribuindu-și diferite porecle atunci când i se pare că a găsit o latură a vieții căreia să-i aparțină. 

Prima oară când începuse să se simtă aproape complet a fost alături de Maia, pe vremea când era în liceu. Odată cu pierderea primei iubiri a urmat și pierderea lui, o pierdere profundă a identității sinelui. 

- A plecat și a luat tot ce aveam. 

- Nu ți-a luat și vioara.

- Dar mi-a luat motivația. 

- Nu, pe aia ai pierdut-o singur, iederule. 

- Ce, ma? 

- Ești un ieder. Te agăți de oameni. Te izolezi în ei. 

Candy este cea care vine să îl readucă cu picioarele la normal, să fie ancora lui în realitate. Este cea pe care Robert o divinizează, o aduce în pragul apogeului spiritual și îl eliberează pe el de orice povară a căutării. Fără eliminarea ei din realitatea lui căutarea nu ar fi luat niciodată sfârșit. 

Mi-aș pune întreaga viață pe pauză ca să te pot avea. Ca să mă înveți și pe mine cum stă treaba cu lumea și iubirea și libertatea. Ca să îmi spui cum e Dumnezeu, fiindcă tu cu siguranță ți-l amintești. Ca să mă salvezi, Candy, fiindcă numai lângă tine eternitatea devine din nou o posibilitate. 

Povestea de dragoste se consumă însă alături de Iana. O puștoaică de optsprezece anișori. O ființă de care Robert ajunge să se îndrăgostească pas cu pas, alături de care ajunge să se regăsească pe sine, alături de care cunoaște atât răul cât și binele. 

Porți în tine tot răul și tot binele din universul nostru limitat, poate din întregul cosmos, poate și din lumea spirituală în care cred sporadic. [...] Și data viitoare când mă va întreba cineva cum mă cheamă, îi voi spune simplu - Robert. 

De ce mi-a plăcut romanul? Pentru că în el am descoperit nevoia de oameni și nu există sentiment mai sfânt. Pentru că am simțit că e romanul care poate defini de la un cap la altul o generație întreagă. Pentru ca mi-a definit temerile, abisele și toate câte țin de propria subiectivitate.  E un complex infinit de emoții. E oglinda realității unei generații. O generație care fuge și se minte singură ca mai târziu să plătească prețul. Un preț mult prea scump adus de stres, de insomni, de cautări, de alinare prin viciu. Pentru toate lucrurile astea i-am dat nici mai mult nici mai puțin de 5 chocolate books și calificativul maxim pe Goodreads. 

Stresul e boala generației mele, așa cum anxietatea e a puștilor pe care îi învăț să cânte. Toate sunt manifestări ale fugii noastre constante după ceea ce numim progres. Dar e defapt o gaură neagră. O gaură fără lumină. Una masivă, fără aer. Învierea monstrului de sub pat. Revenirea nodului în gât. 

[ENGLISH]

The title of this book is literaly translated to The stress between the orgasms (Not yet translated to english but if you are willing to learn romanian for sure it will get you to the meaning of the book). Ana creats a story about finding your true self through love and art, but a searching that is usually painfull.

Hit by the power of destiny a young boy becames a simple pawn in this game of life. He suffers for losing his parents and this tragedy is going to change his life. His name is Robert and he’s spending his life trying to find who he really is and he’s giving himself different nicknames when he discovers a path that seems to be his own.

The first time when he started to feel like his life was fullfiled it was by being with Maia, during highschool years. After he lose his first love he felt like he have lost his own identy.

*quote*

- She left and took everything from me.

- She didn’t take your violin.

- But she took my motivation.

-No, you lost your motivation.

-What?

- You cling into people. You isolate yourself into them.

Candy is just another girl who comes to set Robert’s feet on the ground, to be his anchor in this reality. Candy seems to be adored by Robert, she is his spiritual limit and free him from any self searching..

*quote*

I will put my entire life on pause just to be able to have you. To teach me what’s the matter with the world and love and freedom. To tell me how God is, because certainly you remember Him. To save me, Candy, because just by your side the eternity became a possibility again.

The love story is yet consumed together with Iana, a girl of 18 years old. Robert falls in love with her taking baby steps. Together with her Robert gets to know the good and the bad of this life.

*quote*

You carry inside you all the evil and all the good of our limited universe, maybe of the entire cosmos, maybe of the spiritual world too in which i desultory believe. And the next time when someone will ask me what’s my name, i will simply say – Robert.

In this book i discovered the need of being around people. Because i felt like the book can define a generation from the start to it’s end. Because this book has defined my fears and all the things related to my own human being. It’s a complex of infinitely emotions. It’s the mirror of our generation. A generation that run and lie just to pay the price later. A too expensive price brought by stress, insomnia and vices. For those things i have rated this book to 5 chocolate books.