Pe Ana Mănescu încă nu am avut plăcerea să o cunosc personal. Dar o cunosc indirect și pot spune că m-am îndrăgostit de sufletul ăsta frumos care zace în ea. Îi mulțumesc pe această cale pentru minunatele răspunsuri la întrebări. Haideți, împreună, să o cunoaștem mai bine.
1. Cine
este Ana Mănescu? Câteva cuvinte pentru cititorii care încă nu te cunosc.
În
momentul ăsta, un om care își exersează echilibrul. În rest, m-am povestit pe site-ul meu.
2. Cum
vezi tu generația tânără? Ca pe o generație pregătită să trăiască o experiență
literară? Sau ca pe o generație pregătită să abandoneze literatura?
Nu pot
pune egal între toți indivizii născuți într-un an, și nici nu văd tinerețea ca
avînd vreo legătură cu vîrsta, așa că nu pot generaliza. Cred că fiecare om
trece prin momente în care are nevoie de poveștile altora și momente în care le
abandonează pentru propria sa poveste. Sigur, cititul e ceva minunat, all the cool kids are doing it. Însă mai
sunt și filmele, și muzica, și călătoriile, și înșiși oamenii care vin cu
povești. Spuse altfel, da, dar tot povești.
E drept
că nu avem o situație grozavă în țară cînd vine vorba de literatură, dar nici
nu avem de unde. Nu ne-a ajutat istoria, nu ne ajută prioritățile lumii actuale
și adesea nu ne ajutăm nici noi. Pînă la urmă, e treaba noastră, ca indivizi. E
alegerea noastră să ne îndreptăm sau nu spre cărți. Și niciuna nu e de
condamnat, chiar dacă subiectivismul mă împinge să promovez cititul.
3. Ce sfaturi ai, în măsură de literatură, pentru
tineri?
Dacă trebuie să citiți ceva ce nu vă place,
răbdați, întrucît și cărțile astea au un rost. Nu mă refer la note și examene,
ci la cizelarea propriilor gusturi și poate chiar la niște lecții. Ca să poți
înțelege prezentul, trebuie să știi ce a fost în urmă. Ca să poți să ieși din
bula ta, trebuie să știi și ce e în alt loc, în altă vreme, într-o minte
diferită.
În
rest, nu țineți cont decît de prioritățile voastre. Alegeți cu inima ori cu
mintea, preferabil cu ambele, cărți care să vă hrănească, să vă învețe, să vă
crească, să vă cutremure, să vă schimbe, să vă confirme. Și, din cînd în cînd,
alegeți cărți care vă fac să vă simțiți incomod, care vă intimidează, care sunt
prea siropoase sau prea înfricoșătoare, care vă scot din zona voastră de
confort.
4. Cum
ai ajuns de la o licență pe istorie, la jurnalism și PR?
Știi
vorba aceea, fă rai din ce ai? Ăsta
mi-a fost drumul. Și am avut noroc să întîlnesc oameni cu instincte și intenții
bune.
Sunt
îndrăgostită de legătura dintre istorie și literatură, de felul în care se
influențează una pe alta. Licența mea trebuia să fie despre cum Mica Unire s-a
plănuit inclusiv în saloanele de literatură și socializare ale vremii și despre
rolul femeii în deschiderea drumului către România. Însă în ultimul semestru de
facultate am început să mă simt rău, din ce în ce mai rău, și a durat trei luni
pînă să își dea seama cineva ce am. Între timp, colegii își dăduseră deja
licența, iar mie mi se declanșase o boală autoimună capricioasă și mi se
agravase anxietatea într-atît încît dădusem în agorafobie. Am încercat să mă
întorc de două ori la facultate, nici acum nu am renunțat complet la gînd, dar
nu mai am timp și energie și panica tot nu-mi dă pace. Așa că din licența mea s-a
ales praful. Și cînd s-a așezat acesta, mi-a scris Simona, pe
care eu o cunoscusem pe cînd eram boboacă.
Una
dintre fondatoarele Cercul de Societate și Cultură din cadrul Facultății de
Istorie, Simona m-a întrebat dacă aș vrea să scriu un articol pentru blogul acestuia.
Mie mi-era încă rău, știam că nu pot ieși la întîlnirile cu Cercul, aveam și
mintea tare încețoșată. Dar Simona are un fel de a convinge oamenii… Iar pe
mine mă voia dintr-un simplu motiv – la 19 ani, în fața întregii facultăți,
spusesem că vreau să fiu scriitoare. Simona mi-a amintit asta într-o perioadă
în care nu mai simțeam că o să mor, dar nici nu trăiam. Așa că i-am trimis un rezumat amărît al licenței
care n-a mai fost să fie. Acela a fost primul meu pas în jurnalismul cultural.
La nici
jumătate de an după aceea, dintr-un alt instinct fantastic al Simonei, am
început să lucrez cu echipa pe articolele lor. Mi-am descoperit astfel o
dragoste chiar mai mare decît scrierea: rescrierea. Atunci am scos Cercul din Facultatea
de Istorie și am lansat proiectul societatesicultura.ro, cu Simona ca Project Manager și cu mine ca Editor-șef. Asta a fost acum
patru ani. Am avut și alte colaborări în domeniu, dar aici e acasă.
Cu
PR-ul e mai simplu, e limitat la Herg Benet, nu mi s-ar potrivi în orice
condiții. Toate cărțile mele sunt publicate la ei și aveam deja o relație
excelentă cu echipa. Și ca jurnalistă i-am promovat mult și onest, se vedea că
înțeleg cărțile lor, chiar și cînd nu îmi plăceau. Ei aveau nevoie de un om
care să preia promovarea în online. Eu simt esența editurii, cred sincer în ei.
A fost dragoste la prima (re)vedere.
5. Din punct de vedere strict profesional, cum ți se pare că merge piața de carte din România?
Și ea
face rai din ce are. Povești de groază sunt o grămadă. Dar aleg să mă
concentrez pe ce poate fi schimbat. Atîta vreme cît văd atîția tineri
interesați să citească, să promoveze literatura, să scrie, atîta timp cît văd
cîtă pasiune e în culisele editurii și a blogosferei, cred că ne îndreptăm spre
ceva bun.
6. Cine
era scriitoarea Ana Mănescu la primul ei roman publicat? Cine este acum?
Nu cred
că m-am schimbat în esență. Scriu dintotdeauna și întotdeauna, chiar și cînd nu
pun un an de zile mîna pe stilou sau tastatură. Cărțile mele se scriu în
viscere, în sinapse, în cămăruțele inimii mai întîi, nu le pot smulge de-acolo.
Conștient, voit, asumat, eu sunt rescriitoare. Scriitoarea vine numai ea știe
de unde și numai ea știe cînd. Îmi trîntește o idee mișto exprimată execrabil,
îmi zice „descurcă-te” și pleacă înapoi în cotloanele ei. Nemernica.
7.
Simți vreo diferență între stilul tău literar de atunci și acum?
Simt
fiecare microschimbare, chiar și în aceeași carte, dar astea sunt lucruri din
culise și sunt irelevante. Nu caut să fac un grafic de la carte la carte.
8. Ce
planuri literare ai pentru viitor?
Să
scriu iar, atîta tot. Mi-e dor să scriu. Am fost secată creativ o lungă vreme,
dar a început să ardă iar.
9. Știu
că ai în pregătire un roman, Sinuciderea Ielelor? Ce ne poți spune despre el?
E un volum
de povestiri despre soartă versus alegere. Fiecare text e
construit în jurul unui personaj mitologic feminin reinterpretat pentru
propriile foloase. Iar sinuciderile nu sunt atît fizice, cît metaforice,
sociale, ritualice – pentru sacrificiu sau transcendență.
10. Cateva cuvinte pentru
cititori.
”Nitwit! Blubber! Oddment! Tweak!”